Tenisul feminin, mai interesant decât cel masculin? "Noi avem mereu meciuri foarte complicate"
Coco Gauff consideră că tenisul feminin este mai interesant decât cel masculin. Câștigătoarea de la Roland Garros a scos în evidență faptul că patru jucătoare diferite s-au impus în turneele de Grand Slam pe parcursul sezonului, iar în circuitul ATP există doi sportivi sunt mult peste restul: Jannik Sinner și Carlos Alcaraz.
Fotbalul: Povestea mea - Miu: "Oamenii nu pot înțelege doar de la televizor ce înseamnă fotbalul"
Sursa video: Eurosport
Prezentă la Turneul Campioanelor, Coco Gauff a venit cu o ipoteză interesantă. Americanca este de părere că tenisul feminin a devenit mult mai interesant și imprevizibil decât cel masculin.
"Cred că este fantastic faptul că am avut patru campioane diferite de Grand Slam anul acesta, este o veste bună pentru tenisul feminin. Arată cât de competitiv a fost totul între noi și extinde gama de jucătoare care pot câștiga titluri în turneele importante.
Ceea ce am realizat face sportul mai interesant. Carlos și Jannik fac lucruri impresionante, dar în ultima vreme se vorbește mereu despre nevoia unui al treilea jucător care să intervină în rivalitatea lor. Eu cred că ceea ce avem acum în tenisul feminin este mai distractiv.
În circuitul ATP senzația este că niciunul dintre ei nu poate pierde, în timp ce noi avem mereu meciuri foarte complicate și este imposibil de prezis cine va câștiga un sfert sau o semifinală. Există mai multe șanse ca ceva neașteptat să se întâmple pe circuitul WTA, așa că mi se pare mai interesant", a declarat Coco Gauff, în cadrul unei conferințe de presă ținută la Riad.
Spusele sportivei de pe poziția #3 în ierarhia WTA sunt "apărate" de statistici
Practic, deși Aryna Sabalenka și Iga Swiatek par să fie cele mai bune jucătoare, ele nu reușesc să domine de o manieră autoritară tenisul, în 2025 existând patru câștigătoare diferite de Grand Slam, pe lângă cele două adjudecându-și câte un trofeu și Madison Keys, respectiv Coco Gauff. În plus, bielorusa și poloneza nu s-au întâlnit în nicio finală de GS pe parcursul actualului sezon.
De partea cealaltă, îi avem pe Carlos Alcaraz și Jannik Sinner, singurii câștigători de Grand Slam în 2024 și 2025. Mai mult decât atât, cei doi s-au duelat în precedentele trei finale de GS, impunându-se totodată, de-a lungul carierei, în aproape toate competițiile importante, cu excepția Mastersului de la Paris (Jannik Sinner are șansa astăzi să câștige turneul din Franța).
Astfel, este de înțeles poziția lui Coco Gauff și are drepate când vine vorba de situațiile din cele două circuite. Rămâne de văzut dacă, în viitor, un al 3-lea sportiv va reuși să se bată de la egal la egal cu Sinner și Alcaraz, candidatul favorit la reușirea acestui lucru fiind tânărul Fonseca.
Emisiunea "Fotbalul - Povestea mea" cu Iulian Miu va putea fi urmărită chiar astăzi, pe Eurosport 1, de la ora 18.15. Fiecare ediție este disponibilă și pe HBO.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/07/image-19c5c715-2ca1-4fe3-9eb2-58a69c434231-68-310-310.jpeg)