Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Tenisul revine! Patru jucătoare din România vor juca la un turneu în luna iunie

Irina Aldea

Publicat 26/05/2020 la 15:31 GMT+3

Irina Begu, Patricia Țig, Irina Bara și Gabriela Ruse sunt româncele care vor evolua la un turneu organizat în luna iunie la Belgrad.

Irina Begu și Simona Halep se înfruntă la Praga

Credit imagine: Eurosport

Jucătorii de tenis sunt tot mai nerăbdători să revină pe teren, la competiții, însă revenirea sportului alb se face în etape. Prima etapă a fost deja implementată – revenirea la antrenamente. Mai mulți tenismeni au confirmat prezența turneul Estern European Championship, organizat de fostul jucător Janko Tipsarevic, care va avea loc la Belgrad, în perioada 13-15 iunie, sportivii urmând a fi premiați în urma evoluțiilor lor.
Irina Begu (locul 85 WTA) este a patra jucătoare româncă înscrisă la turneul Academiei Tipsarevic, o competiție ce va avea loc cu porțile închise. Confirmarea Irinei Begu a venit după ce săptămâna trecută a fost anunțată cea a gălățencei Patricia Țig, iar apoi Gabriela Ruse și Irina Bara au fost anunțate printre participate.
Irina Begu
Printre numele dezvăluite până acum sunt: Miomir Kecmanovic, Laslo Djere, Viktor Troicki, Nikoloz Basilashvili, Dusan Lajovic, Ricardas Berankis, Danilo Petrovic, Peda Krstin, Alejandro Davidovich Fokina și Damir Dzumhur.
Pentru turneul feminin și-au confrimat deja prezența Irina Bara, Tamara Zidansek, Olga Danilovic, Gabriela Ruse, Jana Fett, Irina Camelia Begu, Jasmine Paolini, Patricia Maria Tig, Danka Kovinic și Dalila Jakupovic.
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo