Daniil Medvedev, în finală la Halle, după un meci fabulos cu Alexander Zverev! Rusul, forță mentală de invidiat

Daniil Medvedev s-a calificat în finala turneului ATP 500 de la Halle, după o victorie dramatică împotriva lui Alexander Zverev. Rusul s-a impus în 3 seturi, scor 7-6(3), 6-7(1), 6-4 după aproape 3 ore de joc. Medvedev a ratat 3 mingi de meci în setul secund, dar a demonstrat apoi o forță mentală de invidiat și a fost jucătorul mai bun în decisiv.

Wimbledon 2025 se vede în direct pe Eurosport și Max în perioada 30 iunie - 13 iulie

Sursa video: Eurosport

Alexander Zverev și Daniil Medvedev s-au duelat astăzi pentru a 20-a oară în circuitul ATP (12-7 pentru rus după primele 19 întâlniri), dar prima dată pe iarbă. Cei doi colegi de generație au fost adversari în prima semifinală a turneului ATP 500 de la Halle și au oferit un meci senzațional, în care rusul a ieșit în cele din urmă învingător.
Primul set a fost extrem de echilibrat și s-a mers cu serviciul până în tie-break, după ce pe parcurs a existat o singură minge de break, salvată de Sasha. Rusul a început perfect tie-break-ul și s-a desprins la 5-0, iar apoi și-a conservat avantajul și actul de deschidere a mers în dreptul său, după fix o oră de joc.

Daniil Medvedev, în finală la Halle după 3 ani! Rusul a trecut în minim de seturi de Alexander Zverev

Deși s-a confruntat din nou cu o hemoragie nazală, la fel ca în sfertul cu Alex Michelsen, Medvedev a început excelent manșa secundă și a condus cu 2-0. Zverev a recuperat imediat break-ul, după care cei doi jucători au continuat să servească foarte bine și s-a ajuns din nou în tie-break, nu înainte ca Sasha să salveze 3 mingi de meci la 6-5 pentru rus.
Cu moralul ridicat după ce a scăpat din situația foarte dificilă, neamțul a jucat impecabil în tie-break și a câștigat cu 7-1, trimițând meciul în decisiv.
Medvedev nu a cedat mental după pierderea setului secund și a continuat să joace la un nivel înalt. Rusul a reușit să-i spargă serviciul adversarului în game-ul 3 al decisivului și apoi și-a păstrat avantajul până la final, impunându-se cu 7-6(3), 6-7(1), 6-4, după două ore și 58 de minute de joc.
Dannil Medvedev s-a calificat astfel în a 39-a finală ATP din carieră, prima după 15 luni, și va ținti titlul cu numărul 21. Pentru rus va fi a 4-a finală pe iarbă și a doua la Halle. Prima dată când a ajuns în ultimul act la competiția din Germania a fost în 2022, când a pierdut în fața lui Hubert Hurkacz. Singurul său titlu pe gazon a fost câștigat la Mallorca, în 2021.
Între Daniil Medvedev și marele trofeu de la Halle va sta Alexander Bublik sau Karen Khachanov, care se vor înfrunta azi în semifinala a doua. Pentru Medvedev ar fi extrem de important să cucerească trofeul în Germania, deoarece l-ar depăși pe Holger Rune în clasamentul ATP și ar urca pe locul 8. Asta ar însemna că va fi cap de serie 8 la Wimbledon și nu-i va putea întâlni înainte de sferturile de finală pe Jannik Sinner sau Carlos Alcaraz. Dacă va pierde finala, rusul ar fi pe locul 9 ATP începând de luni și va avea, cel puțin teoretic, un traseu virtual mult mai greu la al 3-lea Grand Slam al anului.
Wimbledon este programat în perioada 30 iunie - 13 iulie și se va vedea în direct și în exclusivitate pe Eurosport și în aplicația Max.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo