Directorul turneului de la Halle și-a cerut scuze după incidentul din meciul Zverev - Giron! "Așa ceva nu s-a mai întâmplat niciodată"

O situație care putea avea urmări grave a fost evitată în ultima clipă în timpul meciului dintre Alexander Zverev și Marcos Giron, de la turneul ATP 500 de la Halle. Directorul competiției a comentat cele întâmplate, cerându-și scuze și anunțând cum va încerca să se revanșeze față de victima incidentului.

Wimbledon 2025 se vede în direct pe Eurosport și Max în perioada 30 iunie - 13 iulie

Sursa video: Eurosport

Un incident grav a avut loc marți la turneul ATP 500 de la Halle, în timpul meciului dintre Alexander Zverev și Marcos Giron. Partida a fost întreruptă temporar, după ce o bucată de lemn desprinsă dintr-un panou publicitar a căzut în tribună.
Totul s-a petrecut în setul inaugural, când jocul a fost oprit din cauza faptului că un fan avea nevoie de asistență medicală. Martorii au relatat că o componentă din lemn a bannerelor publicitare s-a prăbușit și l-a lovit în zona capului pe unul dintre spectatori.
În total, în urma impactului, trei persoane au avut nevoie de îngrijiri, dar până la urmă victima principală s-a ales doar cu o accidentare minoră și nu au existat consecințe grave ale evenimentului.
La scurt timp după incident, directorul turneului, Ralf Weber, a transmis un mesaj prin intermediul căruia a încercat să explice ceea ce s-a întâmplat și și-a cerut scuze, anunțând totodată că va interveni pentru evitarea întâmplărilor de acest gen.

Reacție oficială din partea turneului de la Halle, după incidentul din meciul Zverev - Giron

"Așa ceva nu s-a mai întâmplat niciodată în istoria noastră de 32 de ani. Regretăm profund incidentul! Bănuim că impactul asupra plăcilor a cauzat slăbirea șuruburilor.
Acest lucru nu ar fi trebuit să se întâmple și ne cerem scuze. De asemenea, vom verifica restul plăcilor și fixările acestora imediat după meciul lui Zverev", a declarat directorul turneului, Ralf Weber.
Oficialul competiției de la Halle a confirmat și că victima acestui incident va primi un abonament gratuit pentru turneul de anul viitor.
Wimbledon este programat în perioada 30 iunie - 13 iulie și se va vedea în direct și în exclusivitate pe Eurosport și în aplicația Max.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo