Alexander Zverev a revenit cu victorie pe teren, însă nu fără emoții: "Titlul de la Roland Garros nu m-a afectat!"
Alexander Zverev a început cu dreptul aventura de la ATP Halle, învingându-l pe Vit Kopriva după un meci de trei seturi. Proaspăt campion la Roland Garros, germanul spune că succesul din Paris nu i-a influențat jocul și se pregătește acum pentru un duel cu compatriotul Yannick Hanfmann în optimile de finală.
Flavio Cobolli - Alexander Zverev - Roland-Garros Rezumat
Sursa video: Eurosport
La doar nouă zile după cel mai important moment al carierei sale, cucerirea primului titlu de Grand Slam, Alexander Zverev a revenit în circuit și a debutat cu succes la turneul ATP 500 de la Halle. Germanul s-a impus în trei seturi în fața cehului Vit Kopriva, scor 6-3, 4-6, 6-2, însă victoria a fost mai dificilă decât o arată începutul partidei.
Campionul de la Roland Garros a avut nevoie de două ore și 10 minute pentru a trece de ocupantul locului 64 ATP, într-un meci în care a controlat primul set, dar a fost pus în dificultate în actul secund. Kopriva a ridicat nivelul jocului și a reușit să împingă partida în decisiv, însă Zverev și-a regăsit rapid ritmul, bazându-se pe serviciu și pe încrederea acumulată după succesul de la Paris.
Pentru numărul 3 mondial, turneul de la Halle reprezintă o oportunitate importantă de a cuceri, în sfârșit, trofeul pe teren propriu. Deși a ajuns de trei ori în semifinale și a disputat două finale, în 2016 și 2017, germanul nu a reușit niciodată să ridice trofeul în competiția găzduită în țara sa.
CITEȘTE ȘI:
- "Kyrgios nu merită să primească wildcard!" Nick, urmărit de ghinion înainte de Wimbledon
- Sinner a surprins pe toată lumea înainte de Wimbledon cu alegerea făcută: "S-a luat după Djokovic!"
Zverev: "Nu cred că succesul de la Roland Garros m-a afectat"
La finalul meciului, Zverev a vorbit despre provocarea trecerii rapide de la zgură la iarbă și despre impactul triumfului de la Roland Garros: "Am fost, evident, foarte fericit să joc primul meu meci în Germania din postura de campion de Grand Slam, dar nu cred că acest lucru m-a afectat. A fost mai degrabă vorba despre adaptarea la schimbarea suprafeței împotriva unui adversar care a jucat foarte bine. A servit incredibil și a returnat extrem de bine. Pentru un prim meci pe iarbă, nu a fost deloc rău", a declarat Zverev după calificarea în optimile de finală.
În turul următor, Zverev va avea parte de un duel 100% german împotriva lui Yannick Hanfmann, cel care a produs una dintre surprizele zilei prin victoria categorică în fața brazilianului Joao Fonseca. Considerat unul dintre cei mai promițători tineri jucători ai circuitului și remarcat recent la Roland Garros, unde l-a eliminat pe Novak Djokovic în turul al treilea, Fonseca nu a reușit să confirme forma de pe zgură. În primul său meci al sezonului pe iarbă, brazilianul a fost dominat de la un capăt la altul de Hanfmann, care s-a impus fără drept de apel, scor 6-2, 6-2, după doar o oră și șapte minute de joc.
Rezultatul garantează prezența unui jucător german în sferturile de finală de la Halle. În plus, Zverev pornește cu avantaj moral înaintea confruntării cu Hanfmann, după ce a câștigat singurul duel direct dintre cei doi, disputat la München în 2018.
Wimbledon 2026, al treilea turneu de Grand Slam al anului, va putea fi urmărit în direct și în exclusivitate pe canalele Eurosport și în aplicația HBO Max în perioada 29 iunie - 12 iulie.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2206.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2240.png)
6
4
6
3
6
2
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/06/image-6342f19a-87fd-4231-8da2-cb0dd2e4ef92-68-310-310.jpeg)