Fabuloasa Kristina Liutova, campioană la Memphis! Puștoaica de 16 ani, pe urmele Mariei Sharapova

Kristina Liutova a cucerit titlul la turneul WTA 250 de la Memphis, după ce a învins-o în marea finală pe Darja Vidmanova, scor 1-6, 6-1, 6-3. La doar 16 ani și jumătate, Liutova a devenit a doua cea mai tânără rusoaică din toate timpurile care câștigă un titlu WTA, după legendara Maria Sharapova. Performanța Kristinei e cu atât mai mare cu cât a fost obținută la prima apariție la un turneu WTA.

Kristina Liutova

Credit imagine: Getty Images

Kristina Liutova (229 WTA) a scris povestea săptămânii în tenisul mondial. În vârstă de 16 ani și jumătate, rusoaica stabilită de ani buni în Statele Unite a început din calificări la turneul WTA 250 de la Memphis și a mers până la capăt, cucerind trofeul. Pe tabloul principal, ea le-a învins pe rând pe Ekaterina Alexandrova (19 WTA), Maya Joint (76 WTA), Caty McNally (73 WTA) și Elvina Kalieva (132 WTA), pentru ca în finală să treacă de Darja Vidmanova (113 WTA), o cehoaică aflată și ea la prima finală a carierei.
Liutova a început slab finala și a pierdut primul set fără drept de apel, în numai jumătate de oră, dar puștoaica a dat dovadă de o forță mentală extraordinară și nu i-a mai dat nicio șansă adversarei. Rusoaica s-a impus cu 1-6, 6-1, 6-3, după două ore de joc și a cucerit primul său titlu WTA, la prima apariție la un turneu din cel mai important circuit al tenisului feminin.

Kristina Liutova, campioană la Memphis, la doar 16 ani! Rusoaica, cea mai tânără câștigătoare de titlu WTA de la Coco Gauff încoace

Prin triumful de la Memphis, Kristina Liutova a doborât câteva recorduri de precocitate uluitoare. Ea a devenit a doua cea mai tânără rusoaică din toate timpurile care cucerește un titlu WTA, după legendara Maria Sharapova. În octombrie 2003, Masha avea 16 ani și 5 luni când câștiga trofeul la Tokyo.
În același timp, Liutova este cea mai tânără campioană la nivel WTA din ultimii 7 ani, de la Coco Gauff încoace. Dubla campioană de Grand Slam nu avea împliniți 16 ani când își adjudeca primul său trofeu la cel mai înalt nivel, la Linz, în 2019.
Kristina Liutova era o necunoscută publicului larg în urmă cu câteva luni. Ea a început sezonul în afara top 700 WTA, dar de la începutul acestui an a renunțat să mai joace în turneele de juniori și a început să urce în clasament. Înainte de a-și etala talentul la Memphis în această săptămână, ea a jucat cu succes în circuitul ITF, unde a cucerit 3 trofee în acest sezon, în care bilanțul său e unul impresionant: 30 de victorii și 4 înfrângeri.
Kristina Liutova e cea mai tânără jucătoare din top 500 WTA și în curând ar putea bate la porțile top 100. În urma titlului cucerit la Memphis, ea a făcut un salt de peste 100 de locuri în clasament. Începând de luni, noua puștoaică fenomen a tenisului feminin va ocupa locul 126 în ierarhia mondială.
US Open 2026, ultimul turneu de Grand Slam al anului, va putea fi urmărit în direct și în exclusivitate pe canalele Eurosport și în aplicația HBO Max în perioada 26 august - 13 septembrie.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo