Getty Images

Thomas Dressen, a doua victorie la rând la coborâre. E primul german cu o astfel de performanţă

Thomas Dressen, a doua victorie la rând la coborâre. E primul german cu o astfel de performanţă

13/02/2020 la 15:11Actualizare 13/02/2020 la 15:15

Thomas Dressen a câştigat coborârea de la Saalbach-Hinterglemm şi a devenit primul schior din istoria Germaniei care câştigă două etape la rând în această probă, în cadrul Cupei Mondiale.

La 5 ani de la debutul său în Cupa Mondială, chiar pe pârtia de la Saalbach, Dressen a reuşit o performanţă impresionantă.

Sportivul german a reuşit să coboare într-un minut, 32 de secunde şi 96 de sutimi, fiind cu 7 sutimi de secundă mai rapid decât elveţianul Beat Feuz şi cu 9 sutimi decât Mauro Caviezel.

Pentru Dressen este al treilea succes al sezonului şi al cincilea din Cupa Mondială. Sportivul de 26 de ani câştigase pe 1 februarie şi coborârea de la Garmisch-Partenkirchen, astfel că astăzi a devenit primul german din istorie cu victorii la rând în Cupa Mondială, în proba de coborâre.

Graţie victoriei de azi, Dressen a urcat pe locul 4 în clasamentul probei, globul mic de cristal urmând să fie câştigat aproape sigur de Beat Feuz. La general, lucrurile au rămas neschimbate, Henrik Kristoffersen (Norvegia), Aleksander Aamodt Kilde şi Alexis Pinturault (Franţa) luptându-se pentru globul mare de cristal.

Video - Saalbach-Hinterglemm: Coborârea lui Dressen

02:18