Țiriac "o înțeapă" pe Serena Williams, după ce a fost întrebat de Simona Halep: "A avut dreptul!"

Ion Țiriac a oferit un amplu interviu în presa din Franța și a abordat mai multe subiecte, printre care medalia de aur a lui Novak Djokovic, performanțele lui Carlos Alcaraz la o vârstă atât de fragedă, dar și cazul de dopaj al Simonei Halep.

Simona Halep loses to Paula Badosa on return from doping ban at Miami Open

Sursa video: SNTV

Francezii de la We Love Sport s-au deplasat la București și au obținut un amplu interviu cu Ion Țiriac. Fostul campion de Grand Slam la dublu a vorbit în primă instanță despre medalia de aur cucerită de Novak Djokovic la Jocurile Olimpice din această vară de la Paris și despre performanțele uimitoare ale lui Carlos Alcaraz.
Jurnaliștii francezi au fost curioși să afle de la magnatul român câte ceva despre cazul de dopaj al Simonei Halep, iar Țiriac și-a adus imediat aminte de una dintre marile rivale ale româncei, Serena Williams, cea mai bună tenismenă din Era Open în WTA. Miliardarul român a profitat de ocazie și a trimis câteva "săgeți" în direcția americancei.
CITEȘTE ȘI:

Ion Țiriac a preferat să vorbească de Serena Williams când a fost întrebat despre Simona Halep

"Să nu se înțeleagă greșit ceea ce spun, este un fapt. Pe parcursul carierei sale, Serena Williams a avut dreptul la nouă scutiri de pe lista produselor dopante pentru a-și trata bolile, adică cu una mai mult decât ultimul campion olimpic la 100 de metri, americanul Noah Lyles.
Cunosc, de asemenea, un jucător care are o singură bială și care face o injecție pe zi, dar nu-i voi da numele pentru că îmi place foarte mult de el (francezii precizează că ar putea fi vorba despre Alexander Zverev, care are diabet). Întrebarea pe care mi-o pun este cum poți decide să antrenezi un copil până la limită pentru a-l face campion dacă știi că are deja nouă boli", a transmis Ion Țiriac pentru sursa citată.
Ion Țiriac, membru al CIO până în 2000, a demisionat în urma scandalului de dopaj în care a fost implicată Andreea Răducan la ediția Jocurilor Olimpice de la Sydney. Într-adevăr, CIO a decis la acea vreme să-i retragă medalia de aur la individual compus Andreei Răducan, depistată pozitiv la pseudoefedrină, din cauza unei pastile Nurofen. Convins de nevinovăția sa, Ion a preferat astfel să nu se mai implice în lupta antidoping din cadrul CIO.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo