EXCLUSIV | Roberto Bautista Agut, prezent la Țiriac Open! "Începutul de sezon nu a fost ușor"
Roberto Bautista Agut este unul dintre cei mai importanți jucători care participă la ediția din acest an a Țiriac Open. Înainte de startul competiției, fostul număr 9 mondial a fost de acord să discute cu Eurosport și a vorbit, printre altele, despre perioada prin care trece și obiectivele principale pe care îl are în actualul sezon.
Roberto Bautista Agust - Holger Rune - Roland Garros Rezumat
Sursa video: Eurosport
Roberto Bautista Agut este unul dintre cei mai importanți jucători care au ales să participe la Țiriac Open. Ajuns la 37 de ani, ibericul este jucător de tenis profesionist din 2005, iar cea mai bună clasare a sa a obținut-o pe 4 noiembrie 2019, când a urcat pe locul al 9-lea în ierarhia ATP. În plus, el a bifat o semifinală la Wimbledon în 2019 și un sfert de finală la Australian Open în același an. Sportivul din Spania a câștigat 12 titluri ATP și a obținut peste 20 de milioane de dolari doar din premiile competițiilor, fiind pe locul al 37-lea în ierarhia all-time.
Acum, Roberto Bautista Agut a venit la București și va participa la Țiriac Open. El a fost prezent la tragerea la sorți a tabloului principal de sâmbătă și a picat cu Titouan Droguet în runda inaugurală. Dacă se va impune, ibericul îl va întâlni în optimi pe câștigătorul partidei dintre Sebastian Baez și Vilius Gaubas.
Înaintea tragerii la sorți de sâmbătă, Roberto Bautista Agut a fost de acord să ofere câteva declarații pentru Eurosport. El a vorbit inclusiv despre perioada prin care trece și obiectivele pe care le are, punând accentul pe accidentarea suferită în urmă cu șapte luni.
Roberto Bautista Agut a stat de vorbă cu Eurosport
Întrebat cum ar descrie sezonul de până acum și ce obiective are pentru acest an, Roberto Bautista Agut a vorbit despre accidentarea suferită în august la picior. El speră să devină din ce în ce mai rapid pe teren și să uite de nefericitul eveniment.
- Bautista Agut a jucat ultima dată în 2025 la US Open, pe 27 august, revenind în circuit odată cu începerea actualului sezon.
"M-am accidentat în august, așa că începutul de sezon nu a fost ușor. Am încercat să mă recuperez cât de repede posibil. A fost una dintre cele mai dificile accidentări pe care le-am avut, dar încep să mă simt mai bine și să joc mai bine. Sper să fiu mai rapid și să scap de accidentări de acum înainte. Obiectivul meu principal este să uit de accidentarea de anul trecut, să încerc să mă bucur pe teren și să joc tenisul meu. Acestea sunt cele mai importante lucruri", a declarat Roberto Bautista Agut pentru Eurosport.
Roberto Bautista Agut a declarat că nu trebuie să lucreze doar într-o anumită direcție a jocului, considerând că, pentru a fi un jucător foarte bun, este nevoie să se îmbunătățească pe toate planurile.
"Trebuie să îți îmbunătățești jocul pe toate planurile, nu? E vorba de evoluție și tenisul tău trebuie să devină tot mai bun și să fii mereu foarte deschis la ideea de a îmbunătăți lucrurile. Tenisul este un sport în care trebuie să progresezi în fiecare an, altfel nivelul tău va scădea", a spus ibericul.
În final, întrebat dacă ar putea spune câteva lucruri despre el, Roberto Bautista Agut a declarat: "Sunt un jucător foarte dedicat, îmi place să fiu foarte focusat pe sport. Și îmi iubesc familia".
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2203.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2202.png)
1
6
1
6
1
6
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/07/image-19c5c715-2ca1-4fe3-9eb2-58a69c434231-68-310-310.jpeg)