În urmă cu opt zile, Novak Djokovic a cucerit al 20-lea titlu de Grand Slam al carierei, la Wimbledon. După finala disputată în compania lui Matteo Berrettini, marele campion sârb a declarat la conferința de presă că nu știe sigur dacă va participa la Jocurile Olimpice de la Tokyo, în condițiile în care suporterii nu vor fi prezenți în tribune, iar restricțiile vor fi numeroase.
Totuși, în urmă cu câteva zile, Nole a anunțat că va merge la Tokyo, dorind să obțină Golden Salm-ul, performanță pe care niciun jucător nu a mai reușit-o în tenisul masculin. Pentru a face posibilă această performanță incredibilă, Djokovic mai are nevoie de medalia de aur la Tokyo și titlul de la US Open. El a cucerit până acum titlurile de la Australian Open, Roland Garros și Wimbledon.
https://i.eurosport.com/2021/07/19/3176203.jpg
US Open
"Sfârșitul unei ere!" Verdictul lui Woodbridge privind carierele lui Djokovic, Nadal și Federer
ACUM 5 ORE

Novak Djokovic a plecat spre Tokyo, pentru Jocurile Olimpice

Azi, Nole a plecat spre Tokyo și a făcut câteva declarații interesante pe aeroport: "Este un program istovitor, dar sunt foarte încrezător că pot câștiga la Tokyo, asta datorită victoriilor mele din acest sezon. Să câștig o medalie este obiectivul meu și nu e niciun secret că mă voi lupta pentru cea de aur. După Tokyo mă voi concentra 100% pe US Open.
În viitor, oamenii nu-și vor mai aminti în ce condiții s-au desfășurat Jocurile Olimpice, dacă au fost sau nu oameni în tribune. Vor reține doar cine a câștigat medaliile. Nu există niciun alt sentiment care să se compare cu acela de a-ți reprezenta țara la Jocurile Olimpice. În final, totul ține de patriotism și de sentimentul pe care-l am față de țara mea", a spus Djokovic la plecarea spre Tokyo.
Medalia de aur rămâne pentru Djokovic unul dintre puținele decorații în tenis care-i lipsesc. La prima ediție la care a participat, în 2008, Nole a obținut medalia de bronz. Patru ani mai târziu, la Londra, Nole a terminat pe locul al 4-lea. Favorit la medalia de aur la Rio, sârbul a fost eliminat încă din primul tur de Juan Martin del Potro.
Jocurile Olimpice încep pentru noi, românii, încă de pe 22 iulie, când naționala lui Rădoi își începe aventura la Tokyo. România - Honduras este pe 22 iulie, de la ora 14:00, pe Eurosport 2!
https://i.eurosport.com/2021/07/15/3173912.jpg
Jocurile Olimpice de la Tokyo se vor desfășura în perioada 23 iulie - 8 august, iar toate competițiile se vor vedea pe Eurosport 1, Eurosport 1 HD, Eurosport 2, Eurosport 2 HD, Eurosport 4 K și pe Eurosport Player, cu acoperire integrală digital pe site-ul eurosport.ro și pe pagina de Facebook a Eurosport.
US Open
Cum a făcut agentul lui Federer tot posibilul ca Medvedev să-l bată pe Djokovic în finala US Open
ACUM 18 ORE
Tenis
"Ce eliberare!" Toni Nadal, prima reacție după ce Djokovic a pierdut finala US Open
ACUM 20 ORE