Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Retragerea lui Roger Federer de la Tokyo ridică mai multe semne de întrebare asupra viitorului său

Alex Masgras

Publicat 15/07/2021 la 18:26 GMT+3

Roger Federer a anunțat că nu va participa la Jocurile Olimpice de la Tokyo după ce a acuzat dureri la genunchi în timpul turneului de la Wimbledon. Ajuns la aproape 40 de ani, aceasta ar fi fost ultima șansă pentru campionul elvețian de a câștiga medalia de aur în proba de simplu.

Roger Federer - Wimbledon

Credit imagine: Getty Images

Roger Federer a anunțat că nu va participa la Jocurile Olimpice de la Tokyo la câteva zile după ce a fost eliminat în sferturile de finală de către polonezul Hubert Hurkacz, scor 6-3, 7-6(4), 6-0. Pentru prima oară în cariera sa fabuloasă, Federer a pierdut un set la 0 pe iarba londoneză.
Imediat după înfrângere, toată lumea se întreba dacă sfertul de finală de la Wimbledon a fost ultima reprezentație pe terenul de tenis a campionului elvețian. Federer a pus rapid capăt speculațiilor, spunând că obiectivul său este să joace și că are nevoie de timp pentru a se reface: "Orice s-ar fi întâmplat la Wimbledon, planul era să ne așezăm după turneu și să vorbim despre viitor", a spus Federer după eliminarea din sferturi. Chiar dacă nu ar fi apărut problemele la genunchi, asupra Jocurilor Olimpice plana un mare semn de întrebare.
Federer și-a început sezonul mai târziu ca niciodată, în luna martie, atunci când a jucat două meciuri în Qatar. Venea după o pauză de mai bine de un an, turneul din Qatar fiind primul său turneu de la startul pandemiei. După Qatar a urmat o pauză de două luni până când a revenit pe zgura de la Geneva. Acolo a pierdut în primul tur, dar s-a dovedit a fi un antrenament bun pentru Roland Garros, turneu de la care s-a retras fără a pierde vreun meci. După turul al treilea, Federer a anunțat că se retrage pentru a se odihni înaintea sezonului de iarbă. Cu un start nu foarte convingător la Halle, Federer a avut momente când le aducea aminte spectatorilor de pe terenul central de vremurile sale bune. Și chiar dacă modul în care a ieșit din scenă a fost o premieră pentru lumea tenisului, a fost învins până la urmă de cel care îl eliminase în turul anterior pe Daniil Medvedev, numărul 2 mondial.

"Are nevoie de o victorie în fața unui jucător de top ca să își recapete încrederea"

În ciuda faptului că Federer va împlini 40 de ani în mai puțin de o lună, fostul antrenor al lui Steffi Graf, Heinz Gunthardt, este de părere că adversarul principal al lui Federer nu este corpul său, ci lipsa încrederii. "Ținând cont de pregătirea pe care a avut-o, sferturile sunt un rezultat bun. Dar Wimbledon nu a fost un pas înainte pentru el. Deja a ajuns la nivelul acesta când a jucat la Doha și Paris, dar a jucat mult mai lejer. A spus foarte clar că obiectivul lui este Wimbledon, iar când a început Wimbledon, a simțit presiunea. S-a văzut foarte clar în meciul cu Mannarino că a simțit presiunea", spus Heinz Gunthardt.
Pentru ca acesta să se descătușeze, fostul jucător elvețian ajuns acum la 62 de ani crede că Federer are nevoie de o victorie în fața unui jucător de top. "Nu are încredere în el iar asta îi afectează jocul. Nu a mai bătut pe nimeni important, iar asta îi dădea multă încredere, că încă poate juca la cel mai înalt nivel. Are nevoie de această confirmare, de o victorie cu jucători ca Medvedev sau Zverev", a mai spus Heinz Gunthardt.

Vara americană, un nou început?

Pentru Federer, în cazul în care problemele la genunchi nu sunt serioase, urmează sezonul de hard american. Cu un turneu ATP 500 la Washington, acolo unde Rafael Nadal și-a anunțat deja prezența, și alte două turnee Masters 1000 înainte de US Open, această serie americană poate fi exact ce îi trebuie lui Roger Federer ca să îi dea încredere pentru restul sezonului. Foarte aproape de finalul carierei, rezultatele din următoarea perioadă vor avea un cuvânt greu de spus în ceea ce privește viitorul lui Roger Federer.
Jocurile Olimpice încep pentru noi, românii, încă de pe 22 iulie. Naționala lui Rădoi își începe aventura la Tokyo joia viitoare. România - Honduras este pe 22 iulie, de la ora 14:00, pe Eurosport 2!
Jocurile Olimpice de la Tokyo se vor desfășura în perioada 23 iulie - 8 august, iar toate competițiile se vor vedea pe Eurosport 1, Eurosport 1 HD, Eurosport 2, Eurosport 2 HD, Eurosport 4 K și pe Eurosport Player, cu acoperire integrată digital pe site-ul eurosport.ro și pe pagina de Facebook a Eurosport.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo