articol scris de Nicu Alexandru Savin
Pe ambele tablouri sunt câte doi combatanți calificați direct în careul de ași: D. Thiem și M. Berrettini la masculin și E.Svitolina și K. Bertens la feminin. Adversarii acestora din semifinale s-au stabilit în urma partidelor jucate azi, care au fost foarte diputate și care deseori au oferit puncte foarte frumoase, specifice jocului pe iarbă.

Ambele sferturi masculine decise în super-tie-break

Transylvania Open
Emma Răducanu, Irina Begu și Jaqueline Cristian debutează azi la Transylvania Open! Programul zilei
IERI LA 07:45
În primul sfert de finală al turneului masculin, ibericul R.Bautista Agut (12 ATP) a trecut de germanul J.L.Struff (34 ATP). Neamțul a condus cu 3-1 în primul set, dar apoi Bautista a avut o serie fantastică câștigând 5 game-uri consecutive, adjudecându-și prima manșă cu 6-3. În setul doi, Struff a condus din nou, iar de această dată a mers până la capăt, câștigând cu 6-3 și trimițând meciul în super-tie-break.
Acolo s-a mers cap la cap până la 5-5, dar apoi ibericul a câștigat 3 puncte consecutive, iar în final s-a impus cu 10-7. Astfel, Bautista Agut va juca mâine în prima semifinală, contra italianului M.Berrettini, cel care l-a învins de două ori săptămâna trecută, în cadrul turneului Thiem's Seven, desfășurat pe zgură, la Kitzbuhel, în Austria.
https://i.eurosport.com/2020/07/13/2849615.jpg
Cea de-al doilea sfert de finală masculin a marcat un eveniment deosebit, și anume revenirea pe teren a tenismenului german Tommy Haas, jucător de 42 de ani, retras din tenisul profesionist în 2017. Acesta l-a întâlnit în cel de-al doilea sfert de finală pe italianul J.Sinner (73 ATP), unul dintre cei mai promițători tineri din circuit, care a câștigat anul trecut turneul Next Gen de la Milano, un fel de Turneu al Campionilor destinat tinerilor jucători.
Neamțul a demonstrat cu ocazia acestei reveniri că nu și-a pierdut deloc măiestria, vârsta înaintată și lunga absență din circuit nobservându-se sub nici o formă. Sinner a câștigat primul set cu 6-4 și a condus și în manșa secundă cu 3-2, dar apoi Haas a câștigat o serie de 4 game-uri consecutive, impunându-se cu 6-3. Super-tie-break-ul a fost unul echilibrat, dar tânărul italian s-a impus până la urmă cu 10-8 și se va duela mâine pentru un loc în finală cu austriacul D.Thiem.
Cel mai probabil acest meci a fost ultima reprezentație pentru publicul larg a lui Tommy Haas, un jucător cu un talent extraordinar. Câștigător a 15 titluri ATP în carieră, ajuns la un moment dat până pe locul 2 mondial, Haas ar fi putut avea rezultate și manotabile dacă nu ar fi fost bântuit de atâtea accidentări de-a lungul carierei.
La finalul partidei, Sinner a fost copleșit de emoții și a declarat: ”Sunt foarte fericit că am câștigat împotriva lui Tommy. Este un jucător pe care îl urmăream la televizor când eram mic”.
https://i.eurosport.com/2020/05/26/2823860.jpg

Petra Kvitova, specialistă pe iarbă

Pe tabloul feminin, prima întâlnire a fost cea dintre letona A.Sevastova (43 WTA) și J.Georges (38 WTA), reprezentanta gazdelor. În debutul jocului Sevastova a servit excelent și nu acedat decât 2 puncte pe propriul serviciu în primul set, câștigat cu 6-3. Manșa secundă a fost foarte echilibrată până în momentul câmd jucătoarea germană a suferit o accidentare la gleznă și a fost nevoită să se retragă. Așadar, Sevastova s-a calificat în semifinale unde o va întâlni mâine pe ucraineanca E.Svitolina.
Ultimul meci al zilei le-a adus față în față pe P.Kvitova (12 WTA) și A.Petkovic (87 WTA). Specialistă pe iarbă, suprafață pe care a câștigat de 2 ori turneul de la Wimbledon în 2011 și 2014, Kvitova a condus cam tot timpul ostilitățile pe teren și în final s-a impus în mininum de seturi, scor 6-4, 6-1, după 1h15' de joc. Mâine, Kvitova o va întâlni în semifinale pe Kiki Bertens, jucătoare cu care se află la egalitate (3-3) la întâlnirile directe.
Tenisul masculin este programat să revină în mod oficial odată cu turneul de 500 de puncte de la Washington, programat în perioada 14-21 august. În mod normal, fetele vor reveni mai repede pe teren, mai exact pe 3 august, când este programat să înceapă turneul de la Palermo, la care și-a anunțat oficial prezența și Simona Halep.
Tenis
Românii s-au înghesuit să o vadă pe Emma Răducanu la antrenament. Discurs superb în română
24/10/2021 LA 15:50
Tenis
Simona Halep și-a aflat adversara din optimi, de la Moscova
20/10/2021 LA 05:13