Unchiul și fostul antrenor al lui Rafael Nadal, Toni, a anticipat într-un interviu acordat recent un viitor strălucit pentru Jannik Sinner, care a câștigat primul lui titlu ATP la Sofia sâmbăta trecută. În vârstă de doar 19 ani, italianul de pe locul 37 ATP l-a învins în finala turneului organizat în Bulgaria pe canadianul Vasek Pospisil, scor 6-4, 3-6, 7-6(3).

În plus, Sinner i-a învins la Roland Garros pe David Goffid și Alexander Zverev înainte de a se califica în primul lui sfert de finală la un turneu de Grand Slam. Acolo, italianul a cedat în fața campionului suprem de la Open-ul francez, Rafael Nadal. Chiar dacă nu a reușit să surprindă în meciul cu Nadal, Sinner a lăsat o impresie generală foarte bună în urma acelui duel.

Tenis
Novak Djokovic, cel mai bun tenismen din ultimii 10 ani! Procentajul remarcabil înregistrat de sârb
IERI LA 14:11

Toni Nadal, impresionat de Jannik Sinner

"Jannik este un foarte bun candidat să ajungă pe locul 1 mondial. La fel de bine pot reuși asta și Stefanos Tsitsipas și Daniil Medvedev. Sinner în schimb are tot ce-I trebuie pentru a deveni unul dintre cei mai buni jucători din noua generație. Împotriva lui Zverev, la Paris, Sinner a fost magistral pe toată durata meciului. Poate că nici Zverev nu a jucat la cel mai înalt nivel, dar Sinner este un jucător foarte bun", a spus Toni Nadal pentru Corriere dello Sport.

Toni Nadal a vorbit și despre abilitatea de învățare a nepotului său: "Mereu am spus că în viață există un talent special: abilitatea de a învăța. Munca depusă în mod constant face dintr-un jucător lider mondial. Ce a contat a fost că Rafael și-a împlinit potențialul. Nu m-aș fi gândit niciodată că va putea câștiga 20 de titluri de Grand Slam. Sunt sigur că nu voi antrena un jucător atât de bun ca Rafa în viitor, dar cred că pot oferi ceva noii generații de jucători pe care o antrenez acum", a mai spus Toni Nadal pentru aceeași sursă.

Verifică oferta noastră de Black Friday și asigură-te că nu ratezi niciun moment din transmisiile Eurosport la turneele de tenis din 2020.

Tenis
"A lipsit scânteia" Antrenorul lui Djokovic a explicat înfrângerile lui Nole de la finalul sezonului
27/11/2020 LA 17:35
Tenis
Nadal: "Nu e momentul să spun asta acum". A arătat încă o dată că pune mai presus de tot fair-playul
24/11/2020 LA 13:26