"Război" în tenisul ceh! Vondrousova, acuzată de "non-combat" de o conațională! Răspuns acid al Marketei

Marketa Vondrousova s-a retras din partida cu Karolina Muchova din primul tur al turneului WTA 500 de la Tokyo, iar gestul său de a abandona a fost criticat de Karolina Pliskova, care a considerat că ar fi putut rezista pe teren până la final, însă a ales să declare forfait fiind frustrată că nu are nicio șansă. Campioana de la Wimbledon 2023 a avut un răspuns acid pentru conaționala sa.

Marketa Vondrousova - Jasmine Paolini - US Open Rezumat

Sursa video: Eurosport

Marketa Vondrousova (34 WTA) a fost una dintre cele mai ghinioniste jucătoare de top din ultimii ani. Atât înainte, cât și după titlul cucerit la Wimbledon 2023, sportiva din Cehia s-a confruntat cu mari probleme medicale și a ajuns de mai multe ori pe masa de operație.
În acest an, Marketa s-a chinuit să revină în elită, iar la US Open a demonstrat că dacă este sănătoasă poate juca un tenis încântător. Din păcate pentru ea, problemele fizice au reapărut și a fost obligată să se retragă înaintea duelului din sferturile de finală cu Aryna Sabalenka. Cehoaica a revenit în circuit abia săptămâna trecută, la Ningbo, unde a pierdut în primul tur în fața conaționalei Karolina Muchova.
Soarta a făcut ca cele două reprezentante ale Cehiei să fie din nou față în față la doar câteva zile distanță, la Tokyo. În capitala Japoniei, Muchova a câștigat primul set cu 6-2, iar după ce și-a adjudecat primul game din manșa secundă, Vondrousova a abandonat, acuzând din nou probleme medicale.

Karolina Pliskova, dialog încins de la distanță cu Vondrousova, după ce fosta campioană de la Wimbledon a abandonat la Tokyo

Partida de la Tokyo a fost urmărită atent de Karolina Pliskova, fost lider WTA și dublă finalistă de Grand Slam, care s-a întors de curând pe teren după o accidentare de lungă durată, dar care joacă deocamdată doar în competiții de mică anvergură, părând că e mai aproape de retragere decât de revenirea în elită. Pliskova a avut o remarcă ce a stârnit stupoare în Cehia, acuzând-o pe Vondrousova că nu s-a retras din cauza durerilor, ci din cauza frustrării că nu avea nicio șansă la victorie, Muchova jucând mult mai bine.
"Am urmărit ambele meciuri dintre Karolina Muchova și Marketa Vondrousova din ultimele zile. Este frustrant să joci împotriva aceleiași adversare de două ori la rând; pur și simplu nu vreau să mi se întâmple asta. Amândouă se antrenează în Stvanice; sunt prietene."
Marketa a fost deosebit de supărată. A pierdut în fața Karolinei la Tokyo, la Ningbo și chiar într-un meci cheie la Indian Wells (n.r. în 2023). Astăzi, în opinia mea, Marketa nu a avut absolut nicio șansă. Îi dau credit Karolinei Muchova, a jucat superb. Și din nou, în afara subiectului: îmi pare rău, dar cred că meciul ar fi putut fi jucat până la capăt. Poate că accidentarea a afectat-o ​​pe Marketa, dar cred că și-a dat seama că nu are nicio șansă și s-a retras doar din acest motiv. Probabil voi fi criticată din nou, așa că să trecem mai departe.", a spus Pliskova în cadrul podcastului Rakety.
Marketa Vondrousova a aflat opinia conaționalei sale și a avut un răspuns acid la adresa acesteia, spunând că ar trebui să înțeleagă cel mai bine prin ce trec jucătoarele care se confruntă cu probleme medicale.
"Oricine a jucat vreodată cu o accidentare știe că uneori este pur și simplu imposibil să continui. Simt acest lucru mai acut, în special după operația la umăr. Nu înțeleg de ce cineva care ar trebui să știe cel mai bine pune la îndoială acest lucru.", a scris Vondrousova pe rețele de socializare.
Odată cu retragerea de la Tokyo, e foarte posibil ca Marketa Vondrousova să nu mai joace niciun meci în acest an, pentru a se recupera complet în vederea sezonului următor. De partea cealaltă, Karolina Muchova speră la un parcurs cât mai lung în capitala Japoniei, care să o readucă în top 20 WTA. Pentru un loc în sferturile de finală, cehoaica se va duela cu Maya Joint (32 WTA), pe care nu a mai întâlnit-o niciodată până acum.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo