Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Simona Halep e în prima finală a anului, la Transylvania Open! Evoluție perfectă cu Marta Kostyuk

Irina Aldea

Publicat 30/10/2021 la 18:10 GMT+3

Simona Halep s-a calificat în prima finală a anului 2021 după ce a trecut în penultimul act la Transylvania Open de Marta Kostyuk, favorita numărul 6 a turneului de la Cluj.

Simona Halep

Credit imagine: Getty Images

Simona Halep a obținut sâmbătă la Cluj calificarea în prima ei finală din 2021, după ce a trecut în penultimul act de favorita numărul 6, Marta Kostyuk, ocupanta locului 55 WTA. Simona s-a impus cu scorul de 6-0, 6-1, la capătul unui meci fantastic care a durat o oră de joc.
Primul set al meciului de la Cluj a fost dominat de la un cap la celălalt de Simona Halep, care a arătat un nivel de joc fantastic. De partea cealaltă, Marta Kostyuk a întâmpinat probleme fizice și a cerut intervenția echipei medicale. Ucraineanca a ales să continue să joace și să nu abandoneze. Chiar și așa, Kostyuk nu a reușit să obțină niciun game în manșa inaugurală. În setul secund, ucraineanca a jucat ceva mai bine, dar nu a putut să se ridice la nivelul marii noastre campioane.

Simona Halep – Anett Kontaveit, finala Transylvania Open

Anett Kontaveit (a doua favorită a turneului) s-a calificat sâmbătă în finala Transylvania Open, sportiva din Estonia trecând fără nicio emoție de Rebecca Peterson (99 WTA). Locul 14 în clasamentul WTA și cu șanse de a ajunge în premieră la Turneul Campioanelor (dacă va câștiga trofeul la turneul de la Cluj-Napoca), Anett s-a impus în două seturi, scor 6-3, 6-2, după 62 de minute de joc.
Simona Halep și Anett Kontaveit s-au întâlnit până acum în circuit de 3 ori, de fiecare dată ieșind victorioasă campioana noastră. Ultima dată când cele două s-au confruntat în circuit s-a întâmplat la Australian Open 2020. Atunci, Simona Halep se impunea cu 6-1, 6-1. De altfel, niciodată nu a reușit sportiva din Estonia să câștige un set în fața marii noastre campioane.
LG îți aduce mai aproape transmisiunile Eurosport din sporturile de iarnă.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo