Simona Halep a învins-o pe Gabriela Ruse în turul inaugural la Transylvania Open și a obținut calificarea în optimile de finală. Dubla campioană de Grand Slam din Constanța a evoluat arătând o încredere debordantă, iar după o oră și 13 minute de joc s-a impus cu scorul de 6-1, 6-2. În continuare, Simona Halep se va duela pentru un loc în sferturile de finală cu Varvara Gracheva (81 WTA). Aceasta va fi prima întâlnire dintre cele două jucătoare în circuitul WTA.
"M-am simțit foarte bine pentru că venind din nou la Cluj e mereu o bucurie. Chiar dacă nu avem public, i-am simțit mereu aproape de când am venit. Am văzut poze cu mine peste tot prin oraș, mă simt ca acasă. De fiecare dată vin cu plăcere. Nu e niciodată ușor să joci cu o jucătoare din aceeași țară. Gabriela e o jucătoare solidă, a avut un an bun, a intrat în Top 100, merită toate aplauzele.
A fost o bucurie să fiu pe teren și sper ca și mâine să joc la fel de bine. Jocul meu a mers foarte bine și mă bucur de asta. Sunt pregătită fizic, doar să ajung eu în finală. Pentru mine e o revenire, sincer nu mă interesează rezultatul, doar vreau să-mi ating nivelul de dinainte. Nu mă gândesc împotriva cui joc. Am învățat acest lucru. Serena Williams mî intimida foarte mult, dar acum intru pe teren și mă concentrez doar pe mine. Nu m-am uitat la meciul adversarei mele de aseară, o să mă concentrez pe mine. Merg să mă odihnesc și voi vorbi cu antrenorii mei și despre acest aspect", a spus Simona Halep la final, la Digi Sport.
Tenis
Topul câștigurilor din tenis în 2021! Cât a încasat Simona Halep în cel mai slab sezon din 2012
23/11/2021 LA 12:23

Simona Halep, prima reacție după victoria clară cu Gabriela Ruse

Simona Halep a vorbit și despre accidentare: "Mă simt bine, mă simt bucuroasă să fiu pe teren, e plăcut să fiu în Cluj. A fost prima mea accidentare gravă, bine că s-a întâmplat la 30 de ani. Nu am știut să o gestionez bine la început, m-am grăbit și am vrut să joc la Wimbledon. Nu știam dacă pot să mai joc la nivelul de azi, m-am chinuit, m-am descurajat, dar acum mă simt mult mai bine. Acum nu mă mai gândesc la dureri, de obicei ți-e frică atunci când revii după o accidentare, dar e o bucurie să fiu pe teren, să fiu aptă".
În plus, Simona le-a transmis un mesaj românilor de acasă, care nu au putut fi prezenți în tribune din cauza restricțiilor: "Suntem cu toții toți triști că publicul nu e prezent aici, dar le transmit să aibă încredere, să trecem peste această perioadă dificilă, să aibă grijă de ei și sunt sigură că ne vom revedea pentru că am de gând să mai joc, nu mă gândesc să mă las", a mai spus Simona Halep după meciul câștigat cu Gabriela Ruse.
LG îți aduce mai aproape transmisiunile Eurosport din sporturile de iarnă.
Tenis
Revenire de senzație în echipa Simonei Halep! Anunțul româncei înainte de noul sezon competițional
22/11/2021 LA 16:45
Tenis
Capitolul la care Simona Halep nu are rivală în 2021, cel mai slab sezon al ei din 2012
22/11/2021 LA 16:24