Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Gabriela Ruse, în turul doi la Transylvania Open, după o revenire de excepție cu Harmony Tan

Irina Aldea

Actualizat 11/10/2022 la 23:48 GMT+3

Gabriela Ruse este singura jucătoare din România calificată în turul doi la Transylvania Open. Sportiva noastră a făcut un meci mare împotriva franțuzoaicei Harmony Tan, pe care a învins-o în 3 seturi.

Gabriela Ruse

Credit imagine: Getty Images

UPDATE | Gabriela Ruse (104 WTA) a adus prima victorie românească la Transylvania Open. Sportiva noastră a trecut în 3 seturi foarte disputate de Harmony Tan (122 WTA), scor 6-7 (5), 6-2, 6-3. În decisiv, românca a fost condusă cu break, dar a avut puterea să revină și să onbțină prima victorie în circuit după 3 eșecuri succesive. În turul secund, Gabi va juca împotriva chinezoaicei Xiyu Wang (59 WTA), favorita 7 a competiției, care a învins-o în primul tur pe Jaqueline Cristian.
Știrea inițială
Irina Bara a fost învinsă de Nuria Parrizas Diaz, cu 6-1, 7-5, marţi, în prima rundă a turneului Transylvania Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 251.750 de dolari şi găzduit de BT Arena din Cluj-Napoca. Bara (27 ani,150 WTA) a cedat în fața ibericei după oră şi 29 de minute de joc.
Românca a cedat clar primul set, cu 1-6, după doar 25 de minute, dar a evoluat de la egal la egal cu adversara sa în actul secund, cu excepţia ultimului ghem, pe care l-a pierdut la zero pe serviciul său. Nuria Parrizas Diaz (31 ani, 75 WTA) o învinsese pe Irina şi în prima lor confruntare, la începutul acestui an, în primul tur la Australian Open, cu 6-3, 6-1.
CITEȘTE ȘI:

Irina Bara și Jaqueline Cristian, OUT! Gabriela Ruse, singura româncă rămasă pe tabloul la Trnasylvania Open

Jaqueline Cristian a fost învinsă și ea de chinezoaica Xiyu Wang, a şaptea favorită, cu 6-3, 6-3, marţi, în prima rundă a turneului Transylvania Open (WTA 250). Jaqueline Cristian (24 ani, 83 WTA), sfertfinalistă al ediţia trecută, a cedat după o oră şi 20 de minute de joc.
Românca nu a reuşit să îşi creeze nicio minge de break în duelul cu Wang (21 ani, 59 WTA). Wang va juca în optimile de finală cu câştigătoarea partidei dintre franţuzoaica Harmony Tan şi Gabriela Ruse, ultima româncă rămasă pe tabloul de simplu la Cluj-Napoca. Rusoaicele Anastasia Potapova şi Kamila Rahimova au obţinut victorii marţi în primul tur.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo