Trei românce, pe tabloul principal de la Australian Open 2025. Organizatorii au făcut anunțul
Publicat 06/12/2024 la 08:50 GMT+2
A mai rămas ceva mai mult de o lună până la startul Australian Open, iar organizatorii de la antipozi au anunţat în această dimineaţă lista de start a sportivelor direct primite pe tabloul principal. România va avea trei reprezentante: Sorana Cîrstea, Irina Begu şi Jaqueline Cristian.
Rod Laver Arena este stadionul cu cea mai mare capacitate de la Australian Open
Credit imagine: Getty Images
104 de sportive au fost deja confirmate pentru Australian Open 2025, dar lista se poate schimba, evident, pentru că mereu apar accidentări. Belinda Bencic, Caty McNally, Julia Grabher, Jodie Burrage, Saisai Zheng şi Danka Kovinic au fost admise pe tabloul principal datorită clasamentului protejat.
Mai sunt puse la "bătaie" 24 de locuri pentru tabloul principal, acestea fiind destinate sportivelor venite din calificări, dar şi wildcardurilor pe care organizatorii le vor distribui.
România va fi reprezentată de 3 sportive, pentru moment: Sorana Cîrstea, Irina Begu şi Jaqueline Cristian. Adică jucătoarele din ţara noastră prezente în acest moment în top 100 WTA.
Sorana Cîrstea, marea speranţă a României pentru Australian Open 2025
Evident, cele mai mari şanse dintre cele 3 jucătoare tricolore pentru un parcurs lung le va avea Sorana Cîrstea, jucătoare care în ultimii doi ani a avut starturi de sezon excelente: sfert-finalistă la Indian Wells şi semifinalistă la Miami în 2022 şi semifinalistă la Dubai, anul trecut (turnee de WTA 1000).
Jucătorarea din Târgovişte vine după o perioadă de pauză, din cauza unei accidentări, dar premisele pentru un nou sezon excelent există, mai ales că ea a reuşit să îl coopteze ca antrenor pe celebrul Sven Groeneveld, unul dintre cei mai bine cotaţi tehnicieni din lume.
Noul antrenor al lui Sori a jucat tenis la nivel profesionist, dar nu a ajuns niciodată în elită, cel mai înalt loc ocupat de el în clasamentul ATP la simplu fiind 826. În 1989 s-a retras și s-a apucat de antrenorat, iar noua sa carieră a fost una mult mai de succes. Foarte interesant este că olandezul a antrenat 7 jucătoare în lunga sa carieră de până acum și toate au în palmares cel puțin un titlu de Grand Slam.
Monica Seles, Arantxa Sanchez Vicario, Marry Pierce, Ana Ivanovic, Caroline Woszniacki, Maria Sharapova și Bianca Andreescu au colaborat de-a lungul timpului cu Groneveld. Nu toate aceste tenismene au câștigat titluri de Grand Slam cu el în lojă, dar simplul fapt că aceste nume mari din WTA l-au angajat la un moment demonstrează calitățile sale de antrenor.
Acum, cu el alături, Cîrstea speră să aibă un start de an bun, iar un traseu lung la Australian Open cu siguranţă că îi va oferi baza pentru o stagiune în care să revină în prim plan. La "openul vesel", românca a reuşit de-a lungul timpului două optimi de finală (2017 - când a fost oprită de Muguruza şi 2022 - când a fost învinsă dramatic de Iga Swiatek, după ce a câştigat primul set).
Simona Halep speră la un wildcard pentru Australian Open
Pe lângă cele 3 românce deja confirmate pe tabloul principal, în calificări le vom mai avea, probabil, pe Ana Bogdan, Anca Todoni, Gabriela Ruse şi Miriam Bulgaru. Dintre acestea, Bogdan probabil că ar avea şansa cea mai bună să ajungă pe tabloul principal, unde să obţină rezultate, așa cum s-a întâmplat în 2018. Atunci, sportiva din Sinaia uimea pe toată lumea, calificându-se în turul 3, unde avea să piardă la Madison Keys, viitoare sfert-finalistă.
Evident, şi Anca Todoni poate face o figură frumoasă, tânăra noastră sportivă având toate atu-urile ca în 2025 să pătrundă în premieră în top 100 WTA. Sportiva de 20 de ani are fizicul cel mai bun pentru hard dintre toate sportivele din România şi va spera la Melbourne la reeditarea performanţei de la Wimbledon 2024, unde, nu doar că a ajuns pe tabloul principal, dar a reuşit chiar să treacă un tur (a învins-o pe Danilovic, înainte de a ceda la Coco Gauff, a doua favorită).
Dar marele pariu al ţării noastre, dincolo de Sorana Cîrstea, ar putea fi Simona Halep, doar că aceasta poate ajunge să joace în turneu doar în baza unui wildcard. Rămâne de văzut dacă Simo le va cere organizatorilor o invitaţie şi dacă aceştia i-o vor acorda, în contextul în care ea singură a recunoscut că, pentru moment, are mari probleme să devină competitivă.
În termeni de constanţă, Australian Open este cel mai bun turneu al lui Halep, ea reușind să ajungă de nu mai puţin de 7 ori în săptămâna a doua de concurs. La antipozi, constănţeanca a bifat primul sfert de finală la un turneu major (2014), iar cel mai aproape de trofeu a fost în 2018, când a pierdut dramatic finala cu Wozniacki. La ultima participare, în 2022, fostul număr unu mondial a ajuns în optimi, unde a pierdut în trei seturi la Alize Cornet.
Australian Open 2025 se va desfăşura în perioada 12 - 26 ianuarie, la Melbourne, şi va avea acoperire totală în România prin intermediul Eurosport şi Max.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo