Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Tribunalul Sports Resolutions, prima reacție despre audierea Simonei Halep: "Aceeași abordare"

Maria Olteanu

Actualizat 29/06/2023 la 18:17 GMT+3

Simona Halep este în continuare suspendată din tenis, după ce a fost testată pozitiv anul trecut, la turneul de la US Open. După amânări succesive, audierea Simonei se desfășoară zilele acestea, la Londra. Tribunalul Sports Resolutions, cel care analizează cazul, a venit cu o primă reacție.

Simona Halep

Credit imagine: Getty Images

Simona Halep ar fi trebuit să fie audiată la finalul lunii mai în cazul de dopaj în care este implicată și suspendată provizoriu din tenis încă din luna octombrie a anului trecut, atunci când a fost testată pozitiv la Roxadustat, în timpul US Open.
Audierea a fost, însă, amânată pentru finalul acestei luni și urmează ca aceasta să primească un răspuns în viitorul apropiat.
După amânări succesive, momentul mult-așteptat a venit. Halep a mers la Londra, iar zilele acestea are loc audierea sa.
Tribunalul independent Sports Resolutions este cel care se ocupă de caz, un proces care va rămâne, până la o decizie finală, unul privat.
În cursul zilei de joi, tribunalul care o judecă pe Halep a venit cu o primă reacție despre ceea ce se întâmplă în Anglia, reprezentanții instituției anunțând că nu pot transmite în momentul actual mai multe detalii interne, întrucât au un protocol pe care îl respectă întocmai în cazul tuturor persoanelor.
"În calitate de organism independent, nu putem comenta niciun aspect al cazurilor, indiferent dacă acele cazuri nu au fost încă menţionate, în curs de judecare sau finalizate.
Aceasta este aceeași abordare consecventă pe care o aplicăm tuturor solicitărilor externe pentru orice chestiune, pe care am încredere că le puteți aprecia. Vă mulțumim anticipat pentru înțelegere și ne cerem scuze că nu vă putem ajuta în continuare", au transmis cei de la Sports Resolutions, potrivit Fanatik.
CITEȘTE ȘI:

Judecătorul român de la TAS, despre audierea lui Halep

Cristian Jura, judecătorul român de la TAS, a explicat, la rândul lui, că procedura stabilită este una corectă, iar procesul va fi unul privat până la soluționarea cazului.
"Nu este ceva excepţional, ci este ceva normal. Va fi secret. Inclusiv la alte instanţe sportive, procesul este confidenţial. Diferă faţă de procesele care sunt în jurisdicţia naţională unde, în principiu, oricine poate intra în sală şi să asiste.
Aici, practic, rămâne la latitudinea părţilor dacă doresc ca procesul să fie deschis publicului, în engleză «open hearing» sau să fie secret. Este o chestiune procedurală, atâta tot", a explicat Jura, conform sursei citate mai sus.
Wimbledon, al treilea turneu de Grand Slam al anului, se desfășoară în perioada 3-16 iulie, în direct pe Eurosport și pe aplicația Eurosport.
picture

Wimbledon 2023 se desfășoară în perioada 3-16 iulie, în direct pe Eurosport & pe aplicația Eurosport

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo