Eurosport
Turneul Campionilor 2023, LIVE pe Eurosport: Tragere la sorți, statistici, istorie și tot ce trebuie să știi
De
Publicat 07/11/2023 la 15:16 GMT+2
Cei mai buni opt tenismeni din lume, în frunte cu Novak Djokovic și Carlos Alcaraz, se vor duela săptămâna viitoare la Turneul Campionilor de la Torino pentru ultimul mare titlu din 2023.
Novak Djokovic, ATP
Credit imagine: Getty Images
Pregătirile au intrat în linie dreaptă pentru ediția din 2023 a Turneului Campionilor. Novak Djokovic, liderul din ATP și campionul en-titre, va încerca să cucerească al șaptelea titlu la prestigiosul eveniment din Italia, ceea ce ar reprezenta un record absolut. În prezent, el are șase trofee în palmares, la egalitate cu Roger Federer.
Turneul Campionilor din 2023 va avea loc în perioada 12-19 noiembrie, în direct pe Eurosport și pe aplicația Eurosport. Evenimentul indoor pe suprafață dură, înființat în 1970, va avea loc la Pala Alpitour din Torino.
CITEȘTE ȘI:
Turneul Campionilor 2023 | Care este formatul și cine joacă + când e tragerea la sorți
În cadrul evenimentului de la Torino, opt jucători vor fi împărțiți în două grupe de câte patru, iar primii doi clasați din fiecare grupă vor avansa în semifinale. Vor concura Novak Djokovic, Carlos Alcaraz, Daniil Medvedev, Jannik Sinner, Andrey Rublev, Stefanos Tsitsipas, Alexander Zverev și Holger Rune. Tragerea la sorți de la Torino va avea loc joi, 9 noiembrie, la ora 16.00, ora României, iar evenimentul va putea fi urmărit pe eurosport.ro, în format LIVE TEXT.
Turneul Campionilor 2023 | Care este programul meciurilor
* Meciurile din faza grupelor: Duminică 12 noiembrie - vineri 17 noiembrie. Sesiunea de după-amiază începe la ora 13:00 (dublu), 15:30 (simplu). Sesiunea de seară nu înainte de ora 19:30 (dublu), 22:00 (simplu) de duminică până joi. Nu înainte de ora 19:00 (dublu), 21:30 (simplu) vineri.
* Semifinalele: Sâmbătă, 18 noiembrie. Sesiunea de după-amiază începe la ora 13:00 (dublu), 15:30 (simplu). Sesiunea de seară nu înainte de ora 19:30 (dublu), nu înainte de ora 22:00 (simplu).
* Finala: Duminică, 19 noiembrie. Finala de dublu la ora 16.00 și finala de simplu la ora 19.00.
Turneul Campionilor 2023 | Care e premiul în bani pus la bătaie la Torino
Premiul în bani pentru Nitto ATP Finals este de 15.000.000 de dolari.
Simplu
Dublu (pe echipă)
Turneul Campionilor 2023 | Cine a câștigat ultima ediție + recordurile evenimentului
Novak Djokovic a câștigat titlul în proba de simplu din 2022 la Torino, cu 7-5, 6-3 în fața lui Casper Ruud în meciul din ultimul act.
Recordurile de la Turneul Campionilor:
Turneul Campionilor, care se desfășoară în perioada 12 – 19 noiembrie, poate fi urmărit în direct pe Eurosport și pe aplicația Eurosport.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo