Un nou episod din rivalitatea Rafa Nadal – Andy Murray? Unde ar putea avea loc meciul

Rafa Nadal și Andy Murray s-ar putea întâlni din nou, în turneul de la Doha, care se desfășoară în perioada 19-24 februarie. Tim Henman visează la un nou episod din rivalitatea celor doi, însă rămâne de văzut în ce formă se vor prezenta ambii.

Nadal vs Djokovic, puncte de colecţie la Roland Garros

Sursa video: Eurosport

Rafa Nadal revine pe teren la Doha, turneu de 250 de puncte ATP, care se desfășoară în perioada 19-24 februarie. "Matadorul" ar putea da peste Andy Murray, fostul său rival, cu care cândva se bătea pentru poziția de lider mondial.
Tim Henman visează ca cei doi să se întâlnească din nou, iar un meci între Nadal și Murray ar atrage, cu siguranță, o mulțime de priviri către turneul din Doha.
"Am iubi să vedem asta. Să îi vedem pe amândoi sănătoși și înapoi pe teren. Trebuie să o spun. Nivelul lui Rafa la Brisbane a fost impresionant.
Nu a jucat un an întreg, iar apoi a revenit și a evoluat în acest fel. A pierdut la un scor strâns împotriva lui Jordan Thompson și a durut acest eșec.
Suntem binecuvântați cu atât de multe rivalități în sport. Murray și Nadal, nu îmi amintesc de câte ori au jucat unul împotriva altuia, dar sigur mi-aș da semnătura pentru a-i vedea înfruntându-se încă o dată", a declarat Henman la Eurosport.
Rafa Nadal și Andy Murray s-au întâlnit până acum de 24 de ori. Spaniolul are 17 victorii, iar britanicul 7.
Posibilul program al lui Rafa Nadal pentru perioada următoare:
Citește și:

Carlos Moya are încredere ttoală în Rafa Nadal

Rafa Nadal uimea pe toată lumea în 2022, când nu puțini erau de părere că e capabil să facă Calendar Grand Slam. Ibericul se impusese la Australian Open și Roland Garros, pentru ca apoi să fie forțat să abandoneze înainte de semifinala de la Wimbledon. În sfertul cu Fritz de la All England Club, Rafa a suferit o ruptură la nivel abdominal, dar a continuat să joace așa, învingându-l pe american. Din păcate pentru fanii lui, nu s-a putut prezenta la duelul cu Kyrgios, din penultimul act, durerile fiind prea mari.
A urmat o perioadă de jumătate de an de pauză, pentru ca apoi, la Australian Open 2023, să se accidenteze din nou și să lipsească mai bine de 11 luni din circuit. În ianuarie anul curent, "Matadorul" a revenit în Australia pentru a pregăti turneul de la Melbourne, însă o nouă accidentare a intervenit.
De această dată nu a fost vorba de ceva grav, astfel că deținătorul a 22 de turnee de Grand Slam s-a întors deja pe teren, pregătind următoarele turnee. Antrenorul său, Carlos Moya, și-a exprimat optimismul cu privire la câștigarea Roland Garrosului, dar și a a altor turnee importante pe care originarul din Manacor urmează să le dispute.
"Sunt optimist, dar și realist. Rafa a câștigat Roland-Garros acum un an și jumătate. Dacă nu a avut continuitate, e din cauza accidentărilor. Până la accidentarea sa la Wimbledon, a avut un an spectaculos. Nu știu dacă este la acel nivel, dar, dacă accidentările nu îl opresc, cred că va fi un candidat la titlu în fiecare turneu pe care îl joacă. Va avea nevoie de continuitate, dar, dacă o va atinge, își va recăpăta nivelul", a spus Moya pentru Punto De Break.
Nadal va reveni în circuit odată cu turneul de la Doha (19-24 februarie), pentru ca apoi să își îndrepte atenția spre Indian Wells. Momentan, el nu e pe lista de start de la Miami, dar ar putea primi un wildcard, dacă îl va solicita. Probabil Rafa și stafful său așteaptă să vadă cum se va simți în California înainte de a stabili dacă are sens să forțeze și la turneul din Florida.
Marele obiectiv al "Matadorului" e Roland Garros 2024, unde țintește al 15-lea trofeu. Chiar dacă nu a jucat practic deloc de peste un an și jumătate, Nadal e văzut de specialiști cu a 3-a șansă la openul francez, după Carlos Alcaraz și Novak Djokovic.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo