Un nou Federer în circuitul ATP? Anunțul uriaș al lui Roger: "Participă deja la turnee"

Leo Federer (11 ani) are șanse să îi calce pe urme celebrului său tată, Roger. Cel mai iubit tenismen din istorie a dezvăluit că unul dintre fiii săi e înnebunit după sportul alb, participând deja la turnee.

Familia Federer

Credit imagine: Getty Images

Roger Federer și soția sa, Mirka, la rândul ei fostă jucătoare de tenis, au 4 copii. Două fiice - gemenele Rose și Charlene, în vârstă de de 16 ani - și doi băieți - Lenny și Leo, de 11 ani -, de asemenea gemeni. Cu un asemenea background în familie, fiecare dintre cei 4 copii și-au îndreptat atenția către tenis încă de mici, dar doar unul dintre ei, Leo, are șanse să se transforme în jucător profesionist.
Roger a dezvăluit că acesta deja participă la turnee și e extrem de disciplinat în tot ceea ce face, făcându-i să viseze pe fanii elvețianului. Federer a fost de departe cel mai iubit jucător din toate timpurile și numeroșii săi fani s-ar bucura fără îndoială să îl vadă pe Leo, în 7-8 ani, aducând numele de "Federer" în centrul atenției, în turnee.
"Unul dintre băieții mei, Leo, joacă deja în turnee de tenis. Ceilalți sunt mai puțin interesați de tenis, dar joacă cu toții. Le place, de asemenea, să schieze și să joace golf. Așa că mă bucur că suntem o familie sportivă", a dezvăluit Federer, citat de We Love Tennis.
De menționat faptul că Rafa, bun prieten cu Roger, i-a făcut deja o propunere elvețianului pentru ca Leo să se antreneze, în viitor, la Academia ibericului, din Manacor, una care a început să dea talente pe bandă rulantă în ultimii doi ani (în frunte cu Alexandra Eala).
De notat că și ceilalți membrii ai "Big 3", Djokovic și Nadal, au băieți. Dacă puștii lui Rafa sunt prea mici pentru a ne face o idee în legătură cu pasiunea lor pentru tenis, Stefan, băiatul lui Nole "e înnebunit" după tenis, acesta antrenându-se deseori alături de cel mai titrat jucător din istorie.

Federer, despre avantajele și dezavantajele din viața copiilor săi

Roger din activitatea profesionistă în urmă cu 3 ani, astfel că cei 4 urmași ai săi au avut o copilărie atipică, lucru pe care elvețianul l-a admis.
Federer a dezvăluit că ai săi copii au avut parte de provocări grele, care e posibil să îi fi marcat, dar, per total, o viață bazată pe atât de multe călătorii le-a oferit și numeroase avantaje, în termeni de dobândire a unor skilluri.
"Eu, când eram mic, mergeam în fiecare zi pe jos la școală, lucrurile au fost foarte diferite. Copiii mei au fost în parte educați acasă, pentru că, prin prisma vieții de tenismen profesionist, ne aflam tot timpul în mișcare. Viețile lor au fost date peste cap din acest punct de vedere, dar au existat și părți pozitive, pentru că au avut ocazia să socializeze, să se adapteze la situații și oameni noi și să viziteze locuri pe care nu mulți ajung să le vadă într-o viață", a mai spus elvețianul.
De menționat faptul că, de-a lungul timpului, mulți tineri tenismeni au încercat să le calce pe urme celebrilor tați, fără foarte mare succes. Cazurile lui Cruz Hewitt și Leo Borg sunt probabil ultimele, dar există și câteva situații în care copiii și-au depășit părinții: Ben Shelton sau Casper Ruud sunt probabil cei mai exponențiali din acest punct de vedere.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo