Rafael Nadal, al doilea cel mai titrat jucător de tenis, a împlinit ieri 34 de ani, iar unchiul lui, Toni, a acordat un interviu pentru Gazzetta dello Sport. Mentorul și antrenorul lui Nadal (până în 2017), Toni, a vorbit despre cursa strânsă până la titlul de Cel mai bun tenismen din toate timpurile”, titlu pe care Rafa îl poate câștiga, el fiind al doilea cel mai titrat jucător de tenis din istorie (ATP), după Roger Federer.
De asemenea, Toni a vorbit și despre vârsta la care se va retrage Rafa din circuitul masculin de tenis. El este de părere că pauza generată de pandemia de coronavirus va fi benefică pentru nepotul lui: “Dacă corpul și sănătatea îl vor ajuta, cred că mai poate juca trei sau patru ani. Cine știe? Poate chiar și mai mult, pentru că 2020 îi oferă șansa să încetinească și să nu-și obosească organismal. Jucătorii mai în vârstă vor profita cel mai mult de aceeastă pauză”.

Toni Nadal nu crede că Roger Federer va rămâne pe primul loc în topul GOAT (n.r. cel mai bun din toate timpurile)

Tenis
Wilander surprinde! Cum vrea să se încheie cursa pentru supremație între Federer, Nadal și Djokovic
ACUM 12 ORE
Într-un interviu recent acordat pentru UBI Tennis, Toni Nadal a avut multe de spus despre Rafa și despre cei 34 de ani pe care i-a împlinit. Când a fost întrebat despre cursa titlurilor de Grand Slam, Toni a fost vehement – Federer va fi întrecut atât de Nadal, cât și de Djokovic. Câteva statistici au demonstrat că Rafael Nadal este mai bun la 34 de ani decât era Roger Federer la 34 de ani (cel puțin din punct de vedere al titlurilor majore).
Amândoi îl vor întrece. Rafael și Djokovic sunt capabili să treacă de borna celor 20 de titluri de Grand Slam. Vârsta e de partea lor. Dacă Rafa câștigă anul acesta Roland Garros, atunci va fi egalitate. Vom vedea ce ne rezervă viitorul.
Federer la 34 de ani
  • 17 titluri de Grand Slam
  • 23 de titluri Masters 1000
  • 6 titluri la Turneul Campionilor
  • 1 medalie olimpică de aur, 1 de argint
  • 1 titlu Davis Cup
  • 302 săptămâni pe locul 1 ATP
Nadal la 34 de ani
  • 19 titluri de Grand Slam
  • 35 de titluri Masters 1000
  • 0 titluri la Turneul Campionilor
  • 2 medalii olimpice de aur
  • 5 titluri Davis Cup
  • 209 săptămâni pe locul 1 ATP
https://i.eurosport.com/2020/06/03/2827596.jpg
US Open
"Sfârșitul unei ere!" Verdictul lui Woodbridge privind carierele lui Djokovic, Nadal și Federer
ACUM 19 ORE
Tenis
"Ce eliberare!" Toni Nadal, prima reacție după ce Djokovic a pierdut finala US Open
IERI LA 14:59