Unic în istoria tenisului! Un jucător, forțat să evolueze în 6 meciuri în aceeași zi. Ce s-a întâmplat
Publicat 20/12/2023 la 08:54 GMT+2
Christoph Negritu (29 de ani, Germania) a fost protagonistul unor momente incredibile luni, când a fost nevoit să joace 6 meciuri în aceeași zi. El nu a câștigat vreun trofeu, dar a intrat în istoria tenisului cu acest record inedit.
Christoph Negritu
Credit imagine: Eurosport
Circuitul ITF duce la o serie de întâmplări care nu ar putea avea loc la nivel de ATP, iar protagonistul acestei săptămâni este un jucător clasat pe locul 677 ATP, care nu spune probabil foarte multe iubitorilor de tenis: Christoph Negritu.
Germanul de 29 de ani a fost forțat de organizatorii turneului de la Monastir să joace 6 meciuri în aceeași zi, din cauza ploii. Turneul trebuia să se termine la finalul săptămânii trecute, dar condițiile meteo au făcut imposibilă disputarea de partide în weekend.
Ca atare, organizatorii au vrut să profite la maximum de ziua de luni, în care cerul a fost senins, pentru a încheia turneul (prognoza indica șanse mari ca ploile să se întoarcă de marți).
Negritu și cele 6 meciuri jucate într-o zi
În consecință, Negritu, care era implicat în fazele finale și la dublu, a fost nevoit să joace 6 partide într-o zi. Le-a câștigat pe primele 4 (sferturi și semifinale la simplu și dublu), dar ulterior corpul său a cedat. A pierdut finala de simplu, la americanul Kumar (cap de serie 1), scor 1-6, 1-6, apoi la dublu a abandonat în setul secund (el și americanul Zhu erau conduși cu 6-2, 2-1 de dublul portughezo-bulgar, format din Pereira și Donski).
În ciuda faptului că nu a reușit să câștige vreunul dintre turneele puse în joc la Monastir, Negritu a devenit primul jucător din istoria tenisului care să intre pe teren în aceeași zi pentru 6 meciuri diferite.
De notat că finala de la simplu disputată la turneul din Tunisia a fost prima pentru german în 2023, după ce în prealabil cele mai bune rezultate ale sale în circuitul ITF fuseseră semifinalele de la Allershausen și Uslar (Germania).
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo