Alexander Zverev are obiective mărețe pentru 2025! Care va fi scopul său principal în noul sezon
Alexander Zverev, prezent în Australia pentru United Cup, a dezvăluit în fața jurnaliștilor care sunt obiectivele sale pentru noul sezon. Germanul a spus că, printre altele, își dorește ca 2025 să fie anul în care își va adjudeca primul său titlu de Grand Slam.
Un meci cât o finală! Zverev îl "răpune" pe Tiafoe și Alcaraz poate aduce victoria Echipei Europei
Sursa video: Eurosport
Alexander Zverev se află în această perioadă în Australia, unde participă cu echipa Germaniei la United Cup, competiție în care îl va înfrunta mâine dimineață pe brazilianul Thiago Monteiro. 
Sportivul de pe locul 2 mondial, care nu a mai jucat de la jumătatea lunii noiembrie, a susținut acum o conferință de presă în care a vorbit, printre altele, despre obiectivele sale pentru noul sezon. 
Zverev a dezvăluit că visează ca în 2025 să ajungă să câștige primul său titlu de Grand Slam și, implicit, să ajungă pe locul 1 în clasamentul mondial, poziție pe care în prezent se află Jannik Sinner. 
Germanul și-a amintit de faptul că a fost aproape de a-și îndeplini aceste vise în 2022, înainte de a suferi acea accidentare teribilă la genunchi și a spus că sper să fie sănătos și în formă pentru a putea atinge acum aceste performanțe. 
Zverev, obiective mărețe în 2025
"Înainte de accidentare, eram foarte aproape de locul 1 mondial în 2022. Eram la un meci de a deveni liderul ATP, dar s-a întâmplat accidentarea. Evident, mă bucur că m-am întors pe locul 2 și mă bucur că pot concura pentru cele mai importante trofee și poziții din sportul nostru. 
Nu eram sigur că o mai pot face, mai ales după accidentare. Nu eram sigur că voi reveni la acest nivel, așa că pentru mine a fi aici este satisfăcător, chiar dacă nu sunt încă mulțumit în totalitate. Întotdeauna vreau să-mi ating obiectivele, mereu vreau să-mi îndeplinesc visele. 
În 2024, am fost aproape de câteva ori să câștig primul meu titlu de Grand Slam, dar nu am reușit. Desigur, dacă rămân sănătos și în formă, acesta este scopul meu principal. Sunt numărul 2 în lume și pentru moment sunt doar în spatele lui Jannik", a declarat Alexander Zverev, citat de We Love Tennis. 
Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului, se vede în direct pe Eurosport și în aplicația Max în perioada 12-26 ianuarie 2025.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)