Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Cori Gauff – Jelena Ostapenko, finala de la Linz: Gauff: "E ireal! Am avut atât de mult noroc"

Irina Aldea

Publicat 13/10/2019 la 11:31 GMT+3

Cori Gauff și Jelena Ostapenko vor disputa finala turneului de la Linz, transmisă în direct pe Eurosport 1 de la ora 15, ora României. Dacă pentru Gauff este prima finală a carierei, pentru Ostapenko este prima finală a sezonului 2019.

Cori Gauff

Credit imagine: Eurosport

Indiferent de rezultatul finalei, turneul de la Linz va rămâne de neuitat pentru Cori Gauff. Tânăra jucătoare în vârstă de 15 ani a bifat o mulțime de rezultate săptămâna aceasta și cel mai important, va disputa prima ei finală din carieră în circuitul WTA. De altfel, Gauff este cea mai tânără jucătoare care se califică într-o finală în 15 ani, de la Nicole Vaidisova, care a cucerit titlul de la Tasheknt în 2004. Cea mai tânără jucătoare din istorie care a câștigat un titlu WTA este Tracy Austin, care a cucerit titlul la Portland în 1977, pe când avea doar 14 ani.
Pe lângă asta, Gauff, care intrase în competiție de pe locul 110 WTA, va pătrunde în premieră în Top 80 după evoluțiile excelente reușite la Linz. La competiția desfășurată în Austria, americanca a trecut de Voegele, Kozlova, Bertens și Petkovic. Important de menționat este faptul că Gauff a pătruns pe tabloul principal din postura de lucky loser, asta după ce pierduse în ultimul tur al calificărilor în fața Tamarei Korpatsch.

Cori Gauff: "Am avut parte de o mulțime de premiere în această săptămână"

Foarte entuziasmată, Cori Gauff a mărturisit la conferința de presă că Linz este fără îndoială locul ei norocos: "Acest turneu a fost de necrezut pentru mine. Prima mea finală, o mulțime de premiere în această săptămână, așa că sper să o țin tot așa. Cred că Linz este locul meu special, am avut atât de mult noroc. Este pentru prima dată în viața mea, inclusiv la junioare, când intru pe tablou ca lucky loser și iată-mă acum în finală".
"Cred că fiecare lucru contează, indiferent cât de neînsemnat ar putea părea. Nu poți ști niciodată spre ce te va duce. Anul trecut jucam la junioare, pierdeam în sferturi în Mexic... este ireal cât de multe schimbări se pot întâmpla într-un an. Încrederea mea este foarte sus pentru că observ că pot și eu să fiu printre jucătoarele de top, să țin pasul cu ele", a mai spus Gauff la conferința de presă.

Jelena Ostapenko: "Încerc să mă bucur de tot"

Cori Gauff o va întâlni în finala de la Linz pe Jelena Ostapenko. Letona s-a calificat în prima ei finală din 2019 după ce a învins-o pe favorita numărul opt, Ekaterina Alexandrova, scor 1-6, 7-6 (5), 7-5, la capătul unui meci care a durat două ore și 20 de minute de joc și în care a salvat trei mingi de meci ale adversarei pentru a se impune. Pentru prima dată, Jelena Ostapenko este antrenată săptămâna aceasta de Marion Bartoli, fosta câștigătoare de la Wimbledon.
Campioana din 2017 de la Roland Garros a vorbit și ea la conferința de presă despre meciul din semifinale, dar și despre adversara din finală: "Când am salvat mingi de meci cred că publicul s-a implicat mai mult. Au sesizat că ceva se întâmplă cu adevărat pe teren. M-am bucurat mult. Mulți oameni m-au susținut și asta e grozav. Este plăcut să fiu iar într-o finală. Desigur, am venit aici fără să am așteptări, m-am gândit doar să câștig atât de multe meciuri cât pot pentru că nu am jucat prea bine anul acesta. Să fiu într-o finală la unul dintre turneele programate în finalul acestui an este grozav. Este frumos să închei sezonul într-o astfel de manieră. Gauff este o jucătoare incredibilă, e atât de tânără și cred că va fi o finală foarte bună. Va fi un meci greu, dar mă voi concentra mai mult asupra mea și voi încerca să mă bucur de tot".
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo