Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Sorana Cîrstea a explicat de ce s-a retras de la Linz: "Medicii m-au sfătuit să nu intru pe teren"

Irina Aldea

Publicat 08/11/2021 la 19:41 GMT+2

Sorana Cîrstea trebuia să evolueze săptămâna aceasta la turneul de 250 de puncte de la Linz, însă a luat decizia de a se retrage. Acum, românca a oferit explicații pentru abandon.

Sorana Cîrstea

Credit imagine: Getty Images

Sorana Cîrstea (37 WTA) a explicat, luni, că are o ruptură la un muşchi al gambei, acesta fiind motivul pentru care s-a retras de la turneul de categorie "WTA 250" de la Linz (Austria), la care trebuia să participe săptămâna aceasta, alături de Simona Halep și Jaqueline Cristian.
"Din cauza unei accidentări pe care am suferit-o în urmă cu două zile la antrenament aici la Linz, trebuie să mă retrag de la unul dintre turneele mele preferate. RMN-ul a relevat o ruptură la muşchiul gambei, astfel că medicii m-au sfătuit să nu intru pe teren. Ăsta este sportul şi asta e viaţa, dar eu abordez fiecare provocare cu verticalitate şi cu capul sus. Este timpul să mă recuperez şi să devin mai puternică pentru 2022!", a scris Cîrstea pe Facebook şi pe Instagram Stories.

Sorana Cîrstea, OUT de la turneul de 250 de puncte de la Linz

Duminică, organizatorii turneului de la Linz au anunţat retragerea Soranei Cîrstea din cauza unei accidentări la un picior şi că locul acesteia a fost luat de Jaqueline Cristian. Azi, sportiva noastră, aflată acum pe locul 100 WTA, a profitat la maxim de această șansă și s-a calificat în optimi la Linz după ce a învins-o pe Rakhimova. Acum, pentru un loc în sferturile de finală, Cristian se va întâlni cu Rebecca Peterson (84 WTA).
WTA Linz are loc în perioada 6-12 noiembrie, se dispută pe hard indoor, are premii totale în valoare de 235.238 de dolari, iar pe tabloul principal au fost 32 de jucătoare. Competiția face parte din categoria WTA 250. Ultimele trei câștigătoare ale întrecerii au fost Aryna Sabalenka (2020), Cori Gauff (2019) și Camila Giorgi (2018). România are și ea o campioană la Linz: Raluca Olaru, la dublu - ediția din 2014, alături de Anna Tatishvili.
Turneul Campionilor de la Torino va fi în direct și în exclusivitate, în perioada 14-21 noiembrie, pe Eurosport și Eurosport Player.
LG iți aduce mai aproape transmisiunile Eurosport din sporturile de iarnă.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo