Sorana Cîrstea - Mirra Andreeva, în sferturi la Linz: cine câștigă | Predicția celor de la Polymarket

Sorana Cîrstea o întâlnește pe Mirra Andreeva în sferturile de finală de la Linz, într-un duel în premieră în circuitul mondial feminin. Românca pornește cu șansa a doua, conform Polymarket, care o vede pe rusoaică favorită clară. În orice caz, meciul promite spectacol între experiență și tinerețe.

Sorana Cîrstea & Mirra Andreeva

Credit imagine: Eurosport

Sorana Cîrstea continuă parcursul solid de la Linz și se pregătește pentru unul dintre cele mai dificile teste ale turneului. Jucătoarea din Târgoviște, favorită numărul 5, o va înfrunta în sferturile de finală ale competiției WTA 500 din Austria pe principala favorită, rusoaica Mirra Andreeva, într-un duel în premieră în circuitul feminin.
Calificarea în sferturi a venit fără emoții pentru Cîrstea. Românca (36 de ani, locul 29 WTA) a beneficiat de abandonul maghiarei Dalma Galfi la scorul de 5-0 în primul set, după doar 21 de minute de joc, din cauza unei accidentări abdominale. A fost a doua victorie a Soranei în fața sportivei din Ungaria, după succesul din octombrie anul trecut, de la Hong Kong (7-5, 6-3).
Pentru prezența în sferturi, Cîrstea și-a asigurat un cec de 30.435 de euro și 108 puncte WTA, însă provocarea reală abia acum începe. În fața sa se va afla Mirra Andreeva (18 ani, locul 10 WTA), una dintre revelațiile circuitului, care a trecut clar în optimi de americanca Sloane Stephens, scor 6-4, 6-2.
CITEȘTE ȘI:

Sorana Cîrstea, duel de foc în sferturi la Linz, cu Mirra Andreeva. Ce crede Polymarket că se va întâmpla

Conform predicțiilor oferite de platforma Polymarket, rusoaica pornește ca favorită clară în acest duel. Andreeva are 66% șanse de victorie, în timp ce Cîrstea este cotată cu doar 34%. Polymarket este o platformă globală de predicții bazată pe criptomonede, lansată în 2020 și cu sediul în Manhattan, New York.

Aceasta permite utilizatorilor să tranzacționeze probabilități legate de diverse evenimente viitoare, de la sport și economie până la politică sau conflicte internaționale, fiind considerată o sursă relevantă pentru estimări bazate pe piață, pronosticurile lansate de ei adverindu-se în multe dintre cazuri.
Meciul dintre Cîrstea și Andreeva se anunță extrem de interesant, punând față în față experiența româncei și entuziasmul noii generații. Va reuși Sorana să răstoarne calculele hârtiei sau își va confirma Andreeva statutul de favorită? În orice caz, Sorana se apropie de cea mai bună formă a carierei, chiar în anul în care și-ar dori să-și ia adio de la tenis.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo