Rafael Nadal este cunoscut pentru dedicarea pe care o arată de fiecare dată pe terenul de tenis, că este într-un meci oficial sau la antrenamente. De când a cucerit în premieră un titlu de Grand Slam, marele campion spaniol a stabilit o serie impresionantă de recorduri, iar acum este la egalitate cu marele lui rival, Roger Federer, ambii având câte 20 de titluri majore.

Chiar și așa, e important de știut faptul că Rafael Nadal nu și-a imaginat niciodată că va ajunge atât de departe în tenis. Într-un interviu acordat recent pentru Celebrity Magazine, Nadal a recunoscut că a obținut în cariera lui de tenismen mult mai mult decât s-ar fi așteptat, mai ales dacă se uită în urmă și-și amintește ce gândea când avea doar 16 ani. În mod surprinzător, tot ce-și dorea Rafael Nadal era să devină jucător de tenis profesionist. Nu credea la acel moment că va deveni un monstru sacru al sportului alb.

Tenis
Simona Halep și celelalte staruri carantinate la Adelaide, rugate să se antreneze "cu perdea"
19/01/2021 LA 11:43

Rafael Nadal, un sportiv uriaș

"Ar fi foarte arogant din partea mea să spun că obțin tot ce mă așteptam să obțin când aveam 16 ani. La acea vârstă, tot ce-mi doream și visam era să devin jucător profesionist de tenis și să câștig cândva un turneu, orice turneu. Nici măcar nu conta de ce categorie, voiam să câștig ceva ca să pot spune că nu m-am pregătit atât degeaba", a spus Nadal pentru sursa citată anterior.

Acum, Rafael Nadal are 34 de ani, și pare foarte departe de momentul retragerii. Încă se antrenează la nivel maxim și se pregătește pentru a câștiga fiecare turneu de Grand Slam la care participă. Mulți dintre experții din tenis spun că marea luptă pentru glorie se va da în final între Nadal și Djokovic. În prezent, Federer are 39 de ani, iar momentul retragerii se apropie, chiar dacă elvețianul își dorește să continue lupta în cursa pentru cele mai multe titluri de Grand Slam.

Tenis
"Mister Top 10". Bornă colosală pentru Nadal: 800 săptămâni consecutive în Top 10! Cum stau rivalii
18/01/2021 LA 15:56
Tenis
Kyrgios "lovește" din nou: "Djokovic e marionetă". Noi voci acuză tratamentul preferențial de la AO
18/01/2021 LA 14:50