Până la startul Erei Open (în 1968), Marele Șlem a fost reușit de trei ori în tenis, în probele de simplu. Primul Grand Slam din istorie i-a aparținut americanului Don Budge, în 1938, acesta fiind sportiv amator și întreg sezonul competițional având programate doar șapte turnee. Lucrurile nu arătau prea diferit în tenis nici în 1953, când americanca Maureen Connolly, poreclită “Little Mo”, reușea primul Grand Slam la feminin.
La vremea respectivă, Connolly a câștigat, practic, trei titluri pe iarbă (în Australia, în Marea Britanie și în Statele Unite) și unul pe zgură (în Franța). La vremea respectivă, aceste turnee care aveau statut de Grand Slam erau mai degrabă niște competiții naționale de anvergură, care abia ulterior aveau să devină veritabile competiții de talie mondială. De exemplu, la Australian Open pe tabloul principal feminin nu regăseai decât australience și două americance, drumul spre Australia fiind extrem de complicat de făcut. Chiar și în Europa, la Roland Garros au participat în 1953 doar sportive din Franța, Statele Unite, Marea Britanie, Italia, Belgia, Elveția și în rest câte o reprezentantă din Australia, Olanda Spania și Germania.
Apoi, australianul Rod Laver a reușit de două ori Marele Șlem, câte o dată de fiecare parte a liniei de separare a Erei Open, în 1962 și 1969. În 1970, Australia își trecea în cont și primul Mare Șlem al tenisului feminin în Era Open, prin Margaret Court. Cei doi australieni triumfau tot doar pe două suprafețe, iarbă și zgură.
Tenis
Emma Răducanu, desemnată cea mai bună sportivă a anului în Marea Britanie! Cine a mai fost premiat
ACUM 30 MINUTE
Cel mai recent, Steffi Graf a reușit Marele Șlem la simplu în 1988, triumfând pe patru suprafețe diferite (Rebound Ace, zgură, iarbă și DecoTurf), adăugând în plus sezonului său stelar și medalia de aur la Jocurile Olimpice.
Ziua de 7 septembrie rămâne în istorie drept cea în care Maureen Connolly a câștigat U.S. Nationals, după 6-2, 6-4 în finală în fața conaționalei Doris Hart, completându-și Grand Slam-ul, cu un singur set cedat adversarelor pe parcursul celor patru turnee. Sportiva de doar 1,65 m a fost un adevărat fenomen, fiind neînvinsă în turneele de Mare Șlem la care a luat startul între 1951 și 1954. În 1953, anul în care a reușit Marele Șlem, Maureen Connolly a mai jucat și trei finale la dublu feminin (s-a impus doar la Australian Open) și două finale de dublu mixt (ambele pierdute).
Maureen Connolly era un Speedy Gonzalez” al terenului de tenis, foarte rapidă în deplasare și cu un joc agresiv, construit pe o superioritate netă de pe linia de fund a terenului, în timp ce majoritatea adversarelor sale jucau clasicul serviciu-voleu. Maureen suferea la capitolul serviciu, din cauza faptului că era stângace nativă, însă la vremea respectivă se considera că un stângaci nu ar putea juca niociodată tenis la cel mai înalt nivel, fiind forțată să schimbe mâna de joc.
Doar patru ani de carieră pentru Little Mo
Maurren Connolly a iubit caii în copilărie și și-a dorit un cal numai al ei, însă pentru că familia nu a avut resursele financiare pentru a-i plăti lecții de echitație, compromisul găsit de mama sa a fost acela de a-i cumpăra o rachetă de tenis. Deși era stângace, primul antrenor de tenis a determinat-o să schimbe mâna cu care ține racheta și să devină jucătoare de mâna dreaptă.
La 16 ani, 11 luni și 19 zile a câștigat primul său titlu al senioarelor la U.S National Championship, stabilind un record pentru cea mai tânără câștigătoare a întrecerii ce avea să reziste până în 1979, când Tracey Austin obținea titlul la US Open, la 16 ani, 8 luni și 28 de zile.
Un accident i-a frânt cariera lui Maureen Connolly la doar 19 ani, lăsând lumea tenisului cu o întrebare pe buze: ce-ar fi fost dacă…?”. La două săptămâni după ce tocmai câștigase al treilea său titlu consecutiv la WImbledon, “Little Mo”călărea în Denver, când o betonieră a trecut pe lângă ea, i-a speriat calul, sportiva fiind proiectată în camionetă. Maureen și-a fracturat peroneul, tendoanele și mușchii i-au fost ferfenițiți și nu a mai revenit niciodată pe terenul de tenis.
Firma deținătoare a betonierei a fost obligată de instanță să-i plătească 95.000 de dolari lui Maureen Connolly, care ulterior și-a pierdut viața la doar 34 de ani, răpusă de cancer.
Întreaga poveste tragică a primului “copil-minune” al tenisului o puteți citi AICI.
Tenis
Rusia, în semifinalele Cupei Davis. Programul penultimului act
ACUM 2 ORE
Tenis
Ce crede Rafael Nadal despre șansele lui Djokovic să câștige cele mai multe titluri de Grand Slam
ACUM 17 ORE