Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

De ce nu a reușit Novak Djokovic "Calendar Grand Slam": "Participarea la Jocurile Olimpice, o mare greșeală!"

Irina Aldea

Publicat 23/09/2021 la 18:31 GMT+3

Novak Djokovic a fost la doar un meci disntață de a bifa Calendar Grand Slam, însă a cedat în 3 seturi în fața lui Medvedev în finala de la US Open. Un fost căpitan al echipei de Davis Cup a Serbiei a explicat de ce nu a reușit Nole să obțină această performanță incredibilă în 2021.

Novak Djokovic hat bei US Open den Grand Slam verpasst

Credit imagine: Getty Images

Novak Djokovic a avut parte de un sezon 2021 de excepție. Marele campion sârb a cucerit titlurile de la Australian Open, Roland Garros și Wimbledon și a disputat marea finală la US Open, acolo unde a cedat în trei seturi în fața lui Daniil Medvedev. Liderul mondial din ATP a participat și la Jocurile Olimpice anul acesta, acolo unde a fost învins de Zverev în semifinale.
Un fost căpitan al echipei de Davis Cup a Serbiei consideră că deplasarea la Tokyo și participarea la Jocurile Olimpice a fost marea greșeală comisă de Djokovic anul acesta. Deși a ajuns în finală și toată lumea îl vedea mare favorit, Medvedev a fost de-a dreptul fantastic, însă Nole nu a părut că poate găsi soluții și s-a lăsat prins în jocul rusului până când a cedat de tot lupta.

Motivul pentru care nu a reușit Novak Djokovic "Calendar Grand Slam"

Fostul căpitan al echipei de Davis Cup a Serbiei, Goran Bubanj, a comentat pe marginea acestui subiect: "Cea mai mare dilemă a anului pentru Novak Djokovic a fost dacă să participe sau nu la Jocurile Olimpice. Bineînțeles că e mai ușor de vorbit acum, dar o analiză trebuie făcută. Participarea la Tokyo a fost o mare greșeală din punctul meu de vedere.
El a pierdut atunci șansa de a se odihni și de a pregăti cum trebuie US Open, turneu care a fost de departe cel mai important al carierei lui, pentru că putea obține ceva ce nimeni nu a mai făcut din generația lui. Va câștiga fără doar și poate cele mai multe turnee de Grand Slam, dar mă tem că 4 în același an nu va mai putea câștiga. Cât despre finală... Nole și-a dat seama rapid în meci că nu poate să anuleze jocul lui Medvedev, așa că a acceptat. Nu a știut cum să gestioneze acea presiune și a cedat în final", a spus Goran Bubanj.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo