Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

#Favoriții Ce trebuie să facă Zverev ca să câștige "finala" din semifinale la US Open 2021 cu Djokovic

Irina Aldea

Publicat 10/09/2021 la 21:38 GMT+3

Alexander Zverev va încerca în această noapte să-l oprească pe Novak Djokovic din cursa pentru "Calendar Grand Slam", în direct pe Eurosport 1 și Eurosport Player.

Alexander Zverev & Novak Djokovic

Credit imagine: Getty Images

Novak Djokovic și Alexander Zverev se vor confrunta în această noapte în a doua semifinală masculină. Sârbul are toate motivele să fie în gardă, având în vedere că va avea în față omul care l-a împiedicat deja să facă Golden Slam-ul în acest an, adică victorii în toate cele patru turnee de Grand Slam plus medalia de aur la Jocurile Olimpice.
Zverev l-a învins pe jucătorul sârb în semifinale la Tokyo și a câștigat ulterior și medalia de aur. Neamțul este într-o formă de zile mari, pentru că apoi a câștigat și turneul Masters Series de la Cincinnati, astăzi având o serie de 16 victorii consecutive. Zverev a vorbit înaintea meciului din această noapte și a dezvăluit ce trebuie să facă pentru a avea o șansă în fața liderului mondial din ATP.

Ce trebuie să facă Zverev ca să-l învingă pe Djokovic la US Open

"Împotriva lui te pregătești să joci cel mai bun meci al vieții tale. Trebuie să fiu perfect, altfel nu voi câștiga. Din păcate, în cele mai multe din cazuri nu poți fi perfect, de aceea majoritatea oamenilor pierd în fața lui. Anul acesta pare că nimeni nu-l poate învinge într-un meci mare, nimeni nu se poate impune la turneele de Grand Slam. Simt că sunt singurul care a reușit asta anul acesta, la Tokyo. Asta îmi dă multă încredere", a spus Zverev la New York.
Novak Djokovic este la doi pași de o performanță imensă, victorii în toate turneele de Grand Slam din același an. Nole are trei titluri la US Open, ultimul fiind cucerit în 2018. A jucat în alte cinci finale. De asemenea, în trei rânduri a fost eliminat în semifinale, dar acest lucru s-a întâmplat pentru ultima dată în urmă cu 7 ani.
În drumul spre semifinale a cedat câte un set în patru din cele cinci partide. Pe rând, i-a învins pe Rune, Griekspoor, Nishikori, Brooksby și Berrettini. În ultimele trei jocuri a stat în teren 3 ore sau mai mult. Djokovic și Zverev se cunosc destul de bine, având deja un istoric bogat (7-3). În turnee de Grand Slam s-au mai întâlnit de două ori, iar sârbul a câștigat de fiecare dată, cu 3-0 la Roland Garros în 2019 și 3-1 la Australian Open în acest an. Partida va începe la ora 02:00 (ora României).
Orice lovitură de la US Open de pe Eurosport vă este oferită de Unibet.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo