Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Cîrstea, Begu, Bogdan & Țig au aflat când joacă la US Open! În ce zile vor debuta Djokovic, Alcaraz, Swiatek & Sabalenka

Irina Aldea

Publicat 25/08/2023 la 16:07 GMT+3

US Open 2023 începe în câteva zile, în direct pe Eurosport și pe aplicația Eurosport. Organizatorii ultimului turneu de Grand Slam al anului au anunțat când vor debuta marii favoriți la New York, dezvăluind astfel și în ce zile vor juca Sorana Cîrstea, Irina Begu, Ana Bogdan și Patricia Țig.

Sorana Cîrstea & Irina Begu

Credit imagine: Eurosport

Doar câteva zile ne mai despart de US Open 2023, iar toate privirile sunt ațintite asupra marilor favoriți de pe tablourile de joc, Carlos Alcaraz, Novak Djokovic, Iga Swiatek și Aryna Sabalenka. Organizatorii turneului de Grand Slam de la New York au anunțat când vor debuta aceștia.
Luni vor intra în concurs jucătoarele aflate în partea superioară a tabloului feminin de joc și jucătorii aflați în partea inferioară a tabloului masculin de joc. În cea de-a doua zi de concurs, marți, îi vom vedea la treabă pe jucătorii aflați în partea superioară a tabloului masculin și pe jucătoarele aflate în partea inferioară a tabloului feminin.
CITEȘTE ȘI:

Organizatorii US Open 2023 au anunțat când joacă Cîrstea, Begu, Bogdan, Țig, Djokovic, Alcaraz, Swiatek, Sabalenka

Dintre favoriți, luni vor intra în concurs staruri precum Swiatek, Gauff, Rybakina, Djokovic, Rune, Ruud, Tsitsipas, în timp ce marți îi vom vedea la treabă pe Alcaraz, Sinner, Medvedev, Sabalenka, Pegula, printre alții. În privința româncelor, doar pe Sorana Cîrstea o vom vedea luni la New York, în timp ce Irina Begu, Ana Bogdan și Patricia Țig își vor începe parcursul la Flushing Meadows marți, în cea de-a doua zi de concurs.
România ar putea avea chiar cinci jucătoare pe tabloul principal feminin, dacă Gabriela Ruse va reuși s-o învingă pe Dayana Yastremska în ultimul tur al calificărilor de la US Open, meci programat în seara aceasta după ora 19.30. De abia după ce se încheie toate meciurile din calificări vom afla unde sunt repartizate jucătoarele care au obținut deja trei victorii la New York.
Cîrstea (33 ani, 30 WTA), cap de serie numărul 30, o va înfrunta în premieră în primul tur pe jucătoare americană Kayla Day (23 ani, 91 WTA). Adversara Irinei Begu (32 ani, 40 WTA) va fi germanca Tamara Korpatsch (28 ani, 77 WTA), pe care românca a învins-o în singura lor confruntare, anul trecut, la Lausanne, cu 6-4, 6-2, în primul tur.
Ana Bogdan (30 ani, 59 WTA) va avea un meci dificil, contra americancei Sofia Kenin (24 ani, 93 WTA), fostă campioană de Mare Şlem. Cele două sunt la egalitate în meciurile directe, 1-1. Patricia Ţig (29 ani, 705 WTA), care beneficiază de clasament protejat, va primi replica jucătoarei canadiene Rebecca Marino (32 ani, 101 WTA).
US Open 2023, ultimul turneu de Grand Slam al anului, se vede în direct și în exclusivitate pe Eurosport și pe aplicația Eurosport în perioada 28 august - 10 septembrie.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo