Sinner ar putea ajunge într-o companie selectă dacă se impune la US Open! Doar 3 au mai reușit asta
Jannik Sinner s-a calificat aseară în turul 2 la US Open, după o victorie în 4 seturi cu Mackenzie McDonald. Dacă se va impune în turneul de la Flushind Meadows, italianul își va trece numele pe o listă selectă de pe care mai fac parte doar Mats Wilander, Roger Federer și Novak Djokovic.
Sinner - Mcdonald - US Open Rezumat
Sursa video: Eurosport
Jannik Sinner a debutat cu o victorie la US Open 2024, reușind să-l învingă aseară, în manșa inaugurală a competiției, pe Mackenzie McDonald, în 4 seturi, scor 2-6, 6-2, 6-1, 6-2, după două ore și 26 de minute de joc.

Acest articol vă este oferit de Casa Pariurilor.
Italianul este cap de serie nr. 1 la Flushing Meadows, iar dacă favoriții își respectă statutul la New York, Sinner ar trebui să joace finala cu Djokovic, după ce îi va fi învins pe Tommy Paul în optimi, Medvedev în sferturi și Alcaraz în semifinale.
În cazul în care va reuși să-și adjudece ultimul titlu de Grand Slam din acest an, tenismanul de 23 de ani va ajunge într-o companie selectă, pe o listă foarte scurtă formată din sportivii care au câștigat în același an trofeele de la Australian Open și US Open.
Lista conține trei nume în prezent, doar 3 jucători de tenis reușind să câștige cele două competiții în același an, de când ambele turnee se joacă pe hard, respectiv din 1988, când AO s-a mutat în Melbourne Park după mai bine de 80 de ani în care a avut loc pe zgură.
Primul care s-a impus atât la Antipozi, cât și la Flushing Meadows este Mats Wilander, car a reușit această performanță în 1988. Fostul tenisman i-a învins în finalele din acel an pe Pat Cash, respectiv Ivan Lendl, titlul câștigat la US Open fiind ultimul de Grand Slam pe care l-a cucerit de-a lungul carierei.
Sinner are șansa de a ajunge pe o listă selectă la US Open
Ceilalți doi jucători de tenis de pe această listă deschisă de Wilander sunt Roger Federer și Novak Djokovic, care au reușit performanța de a se impune în același an și la Australian Open, și la US Open de câte 3 ori de-a lungul carierei.
Federer a făcut-o pentru prima dată în 2004, când i-a învins pe Marat Safin la Melbourne și Lleyton Hewitt la New York. Apoi, în 2006, elvețianul a devenit primul tenisman din istorie care a câștigat de două ori cele două turnee în același an, învingându-i în ianuarie pe Marcos Baghdatis, iar în septembrie pe Andy Roddick.
Un an mai târziu, Roger Federer a repetat performanța, învingându-l la Australian Open pe Fernando Gonzalez, iar la US Open pe Novak Djokovic.
Acesta din urmă a reușit și el "dubla" în 2011, 2015 și 2023. Prima dată, cele două "victime" ale sârbului de la Melbourne și New York au fost Andy Murray și Rafael Nadal. Apoi, 4 ani mai târziu, Nole l-a învins din nou pe Murray la AO, în timp ce la Flushing Meadows și-a luat revanșa în fața lui Federer.
Anul trecut, campionul olimpic de la Paris 2024 a câștigat din nou cele două titluri de Grand Slam pe hard, învingându-l pe Stefanos Tsitsipas la Australian Open și pe Daniil Medvedev la US Open.
Jannik Sinner ar putea fi al patrulea sportiv care reușește această performanță. În plus, dacă se va impune la US Open, italianul l-ar egala la numărul de Grand Slam-uri câștigate în acest an pe Carlos Alcaraz, cel care s-a impus la Roland Garros și Wimbledon.
În turul 2 de la Flushing Meadows, Jannik Sinner îl va înfrunta pe Alex Michelsen (locul 49 ATP), care l-a învins în manșa inaugurală pe Eliot Spizzirri, scor 6-1, 7-5, 6-3.
US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului, se vede în direct pe Eurosport și în aplicația Max în perioada 26 august - 8 septembrie 2024.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)