Americanii știu cum se va termina meciul de la US Open dintre Jaqueline Cristian și Amanda Anisimova! "E o luptătoare"
Jaqueline Cristian va reveni pe teren la US Open, în această seară, pentru partida din turul 3, în care va înfrunta o altă jucătoare din SUA, Amanda Anisimova, favorita numărul 8. Înaintea meciului, jurnaliștii din Canada au prefațat duelul, anunțând cine este jucătoarea care cred că se va califica în optimi.
Jacqueline Cristian - Ashlyn Krueger - US Open Rezumat
Sursa video: Eurosport
Jaqueline Cristian o va înfrunta în această seară, în turul 3 de la US Open, pe Amanda Anisimova, într-un meci programat pe Grandstand după ora 23:30 (ora României), respectiv după duelurile Noskova - Muchova și Wong - Rublev.

Banner Gerovital
Credit imagine: Eurosport
Acest articol vă este oferit de Gerovital.
Sportiva noastră are un turneu foarte solid până acum la Flushing Meadows. Cel mai bine clasată jucătoare din România a trecut marți de Danielle Collins în minimum de seturi, iar joi a învins o altă jucătoare din SUA, pe Ashlyn Krueger, calificându-se în premieră în turul al treilea la US Open, bifând astfel al treilea tur 3 de turneu de Grand Slam din carieră.
Înaintea primei întâlniri dintre Cristian și Anisimova, jurnaliștii unei publicații din Canada au prefațat duelul, caracterizând-o pe Jaqueline drept "luptătoare". Deși au dat de înțeles că se așteaptă ca românca să dea totul, americanii mizează pe victoria jucătoarei din SUA.
Anisimova, favorită în duelul cu Jaqueline Cristian, conform jurnaliștilor americani
Doi dintre experții site-ului Last Word on Sports cred că finalista de la Wimbledon va câștiga în două seturi, iar un altul este de părere că românca va reuși să-și adjudece și ea un set, învingătoarea urmând a se decide în decisiv.
"Cristian va încerca să obțină trei victorii consecutive împotriva americancelor, după ce le-a învins pe Danielle Collins și Ashlyn Krueger. Deși românca și-a dovedit capacitatea de a câștiga în fața unor mulțimi susținute la New York, mă aștept ca acesta să fie un test prea important.
Loviturile puternice ale Anisimovei o vor împinge pe Cristian la mai multe erori forțate. Pronostic: victorie Anisimova în două seturi", a scris unul dintre jurnaliștii sursei citate.
"Anisimova nu a pierdut niciun set până acum la US Open și pare în formă, după o serie de accidentări. Cristian a dovedit că este o luptătoare, dar a trebuit să se descurce cu greu într-o serie de 3 seturi pentru a avansa.
Puterea mai mare a americancei pe hard ar putea face toată diferența aici. Predicție: victorie Anisimova în două seturi", a notat un altul.
"Favorită nr. 8, Anisimova a trebuit să revină de la un break în spate în primul set pentru a obține o victorie impresionantă în fața talentatei Maya Joint. Și-a folosit experiența și a rămas calmă, atunci când era în dificultate.
A încheiat meciul cu un tenis de mare calitate, de care va avea nevoie și în fața unei Jaqueline Cristian inspirate. Predicție: victorie Anisimova în 3 seturi", se mai arată pe site-ul LWOS.
Ultimul turneu de Grand Slam al anului, US Open, se joacă în perioada 24 august - 7 septembrie și e transmis în direct și în exclusivitate pe Eurosport și în aplicația HBO Max.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2209.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2244.png)
6
4
6
4
6
2
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)