I-RE-AL! A salvat 7 mingi de meci în primul tur la US Open și a bătut o sportivă de top 50 WTA, după care a plâns necontrolat

Un meci absolut ireal a avut loc în primul tur la US Open, între Moyuka Uchijima și Olga Danilovic. Sportiva din Japonia a produs uan dintre surprizele rundei și s-a impus în set decisiv, scor 7-6, 4-6, 7-6, la capătul unui meci maraton, de peste 3 ore.

US Open 2025 se vede în direct pe Eurosport și HBO Max, în perioada 24 august - 7 septembrie

Sursa video: Eurosport

Moyuka Uchijima a reușit revenirea anului în tenis și a produs încă o surpriză în primul tur la US Open, la capătul unui meci absolut ireal. Sportiva din Japonia a salvat 7 (!) mingi de meci în fața Olgăi Danilovic, partenera de dublu a lui Novak Djokovic, de la mijlocul săptămânii trecute, impunându-se în set decisiv.
Casa Pariurilor.

Casa Pariurilor.

Credit imagine: Eurosport

Acest articol vă este oferit de Casa Pariurilor.
Partida a avut o desfășurare cu totul aparte, iar nipona a salvat 7 mingi de meci în setul decisiv pentru a obține calificarea mai departe.
Primele 3 mingi de meci le-a salvat la 3-5 în decisiv, când era condusă cu 40-0, alte 3 mingi de meci au fost salvate la 5-6, când din nou a fost condusă cu 40-0, iar o minge de meci a fost salvată în tiebreakul setului decisiv, la scorul de 9-8 în favoarea lui Danilovic.
Surpriza este una uriașă dacă ne raportăm la evoluția scorului, însă poate fi consemnată în acest fel și datorită istoricului celor două și a poziției din clasament. Danilovic ocupă locul 41 WTA, iar adversara sa e cu 51 de poziții mai jos, pe locul 92 WTA.

US Open: Moyuka Uchijima a realizat revenirea anului în tenis

Partida a început cu Uchijima la serviciu, iar în primul game au existat primele semne că vom asista la un meci istoric. Olga a obținut 5 mingi de break, dar nipona și-a apărat serviciul și a făcut 1-0.
De altfel, în primul set nu a existat niciun break, mergându-se umăr la umăr până la 6-6, astfel că a fost nevoie de tiebreak pentru a departaja cele două tenismene.
Aici, Moyuka a câștigat primele 4 puncte, iar Danilovic a încercat să revină, dar fără succes. Japoneza a închis prima rundă cu 7-6(7-2), după o oră și un minut de joc.
Și setul secund a început rău pentru Danilovic, care a cedat pe propriul serviciu chiar în primul game. Sportiva din Serbia a egalat la 3 și a revenit în joc, reușind să trimită partida în decisiv, după ce s-a impus cu 6-4.
În setul 3, Danilovic a părut că nu mai poate rata victoria, cel puțin în două game-uri extrem de importante, cu o desfășurare rară. La 5-3, Olga a avut 40-0 și, implicit, 3 mingi de meci. Adversara sa a revenit senzațional și a egalat, dar sârboaica a avut din nou meciul în mână.
La 6-5, a condus din nou cu 40-0 și părea aproape imposibil să mai rateze și a doua oară 3 mingi de meci la rând. Doar că s-a întâmplat, iar ulterior s-a intrat în tiebreakul decisivului. Aici, compatrioata lui Nole a mai avut o minge de meci, la 9-8, ratată din nou. 7 mingi de meci a ratat Danilovic, care a fost învinsă cu 11-9 în tiebreakul decisivului, fiind eliminată incredibil.
Pentru un loc în turul 3, Moyuka Uchijima se va duela mai departe cu învingătoarea partidei barbora Krejcikova – Victoria Mboko, meci care are loc azi.
Ultimul turneu de Grand Slam al anului, US Open, este programat în perioada 24 august - 7 septembrie și va fi transmis în direct și în exclusivitate pe Eurosport și în aplicația HBO Max.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo