Programul zilei a 11-a la US Open: Când are loc meciul zilei, Swiatek - Anisimova. Sinner și Osaka revin pe teren miercuri

Organizatorii de la US Open au anunțat programul zilei de miercuri, zi în care vom afla cum arată tabloul semifinalelor de la ediția de anul acesta. Jannik Sinner și Naomi Osaka revin pe teren în a 11-a zi de concurs, în timp ce Swiatek și Anisimova vor fi protagonistele meciului zilei la Flushing Meadows.

Ekaterina Alexandrova - Iga Swiatek - US Open Rezumat

Sursa video: Eurosport

Miercuri se vor disputa la US Open ultimele meciuri din sferturile de finală, urmând a afla numele tuturor semifinaliștilor la ediția din acest an. Organizatorii Grand Slam-ului american au anunțat programul zilei a 11-a de concurs și, așa cum era de așteptat, toate cele patru partide de simplu vor avea loc pe cea mai mare arenă din complexul de la Flushing Meadows, Arthur Ashe Arena.
Casa Pariurilor, US Open 2025
Casa Pariurilor, US Open 2025Credit imagine: Eurosport
Acest articol vă este oferit de Casa Pariurilor.
În primul meci de pe Arena Arthur Ashe, programat la ora 18.30, ora României, se vor duela Alex De Minaur, capul de serie numărul 8, triplu sfertfinalist la ultimul turneu de Grand Slam al anului, și Felix Auger-Aliassime, autorul a două surprize, cap de serie numărul 25, cel care i-a învins în turul 3 și în optimi pe Alexander Zverev, respectiv Andrey Rublev. De șase ori s-au înfruntat De Minaur și Auger-Aliassime, iar scorul "directelor" este egal, 3-3.
CITEȘTE ȘI:

Swiatek - Anisimova, meciul zilei 11 la US Open. Sinner - Musetti, programați ultimii pe Arthur Ashe Arena

În cel de-al doilea meci, Iga Swiatek, campioana din 2022, favorită numărul 2 la ediția din acest an, o va înfrunta pe finalista de anul acesta de la Wimbledon, Amanda Anisimova, pe care a învins-o în ultimul act la All England Club cu un nimicitor 12-0. Aceea a fost de altfel și singura înfruntare directă dintre cele două jucătoare în circuitul mondial feminin. Meciul lor va începe în jurul orei 20.30, ora României.
În primul meci din sesiunea de seară, cu începere de la ora 02.00, ora României, Karolina Muchova, cap de serie numărul 11 la ediția de anul acesta, dublă semifinalistă la US Open, o va înfrunta pe dubla campioană de la New York, Naomi Osaka, cea care n-a avut milă de Coco Gauff în optimi, învingând-o cu un convingător 6-3, 6-2. De cinci ori s-au înfruntat cele două, iar nipona are avantajul de a conduce cu 3-2.
În încheiere, campionul en-titre, Jannik Sinner, îl va înfrunta pentru a patra oară în circuit pe Lorenzo Musetti în ceea ce va fi "o afacere" 100% italiană. Liderul ATP conduce cu 2-1, însă "victoria" lui Musetti a fost de fapt un abandon înainte de meci, în 2023, pe zgura de la Madrid. Musetti nu a reușit să-i ia set lui Sinner în celelalte două confruntări directe.
Programul de marți la US Open: Arthur Ashe Stadium
Ora 18.30:
  • Auger-Aliassime - De Minaur
  • Anisimova - Swiatek
Ora 02.00:
  • Muchova - Osaka
  • Sinner - Musetti
Ultimul turneu de Grand Slam al anului, US Open, se joacă în perioada 24 august - 7 septembrie și e transmis în direct și în exclusivitate pe Eurosport și în aplicația HBO Max.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
A. Anisimova (8)
I. Swiatek (2)
Promo
Promo