Surpriza nopții la US Open! Favorita nr. 5, eliminată în turul 3 de jucătoarea de pe locul 139 WTA
Mirra Andreeva, favorita nr. 5 de la US Open, a fost eliminată în această dimineață, în turul 3 de la Flushing Meadows, de Taylor Townsend (locul 139 WTA). Americanca a reușit una dintre cele mai importante victorii ale carierei.
Taylor Townsend - Mirra Andreeva - US Open Rezumat
Sursa video: Eurosport
Taylor Townsend a produs una dintre cele mai mari surprize ale turneului de la Flushing Meadows în această vară. Sportiva de pe locul 139 WTA a eliminat-o în această dimineață de la US Open, în turul 3, pe Mirra Andreeva, cap de serie nr. 5, pe care a învins-o în două seturi, scor 7-5, 6-2, după 77 de minute de joc.

Casa Pariurilor, US Open 2025
Credit imagine: From Official Website
Acest articol vă este oferit de Casa Pariurilor.
Rusoaica de 18 ani a avut un început bun de meci, în care a preluat conducerea după două game-uri consecutive în care a cedat doar 3 puncte. Townsend a revenit, însă, și a egalat imediat, iar apoi jocul s-a echilibrat.
Ulterior, jucătoarea din SUA a reușit, la scorul de 5-5, să facă al treilea break din partidă și imediat după aceea a închis setul cu un game pe propriul serviciu în care s-a impus cu 40-15.
În setul 2, Andreeva a început identic, cu două game-uri câștigate rapid. Apoi, însă, americanca de 29 de ani nu i-a mai dat nicio șansă adversarei sale, legând 6 game-uri consecutive.
Interesant este că Townsend a câștigat 5 dintre aceste game-uri fără să cedeze mai mult de două puncte per game, unul singur fiind mai disputat, la scorul de 4-2, când rusoaica i-a anulat adversarei sale 3 mingi de break înainte de a-și pierde totuși serviciul.
Andreeva, OUT în turul 3 la US Open
Taylor Townsend a reușit, astfel, una dintre cele mai importante victorii ale carierei și s-a calificat pentru a doua oară în carieră în cea de-a doua săptămână la US Open.
Acesta a fost și primul succes obținut de jucătoarea din SUA în fața unei adversare din top 10 WTA din 2023 încoace, Townsend fiind în probabil cel mai bun moment al carierei sale.
Sportiva de pe locul 139 WTA, care a trecut de un cap de serie și în turul 2, când a învins-o pe Jelena Ostapenko, o va înfrunta în optimile de la New York pe Barbora Krejcikova (locul 62 WTA), care a trecut în turul 3 de Emma Navarro, favorita nr. 10, scor 4-6, 6-4, 6-4.
Ultimul turneu de Grand Slam al anului, US Open, se joacă în perioada 24 august - 7 septembrie și e transmis în direct și în exclusivitate pe Eurosport și în aplicația HBO Max.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2209.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2204.png)
7
6
5
2
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)