Elena Rybakina își vrea locul în istorie, după titlul de la US Open: "Da, e următorul meu obiectiv"

Eurosport on Google

Elena Rybakina a cucerit titlul la US Open și a urcat pentru prima dată în carieră pe locul 1 WTA, dar kazaha nu are de gând să o lase mai moale și a declarat că și-a fixat un obiectiv clar pentru viitor, acela de a triumfa măcar o dată și la Roland Garros. Astfel, ea ar intra în categoria extrem de selectă care au în palmares toate cele 4 trofee majore din tenisul mondial.

Rezumatul finalei US Open dintre Aryna Sabalenka și Elena Rybakina! Kazaha s-a impus în 3 seturi

Sursa video: Eurosport

Elena Rybakina traversează o perioadă de vis în carieră. Până în acest an, reprezentanta Kazakhstanului nu trecuse de optimi la US Open, dar acum a prins o formă de zile mari la Flushing Meadows și a cucerit trofeul, după o finală în care a învins-o în 3 seturi pe Aryna Sabalenka.
Înainte de a deveni în premieră campioană la New York, Rybakina își asigurase și locul 1 în clasamentul WTA, poziție pe care o ocupă pentru prima dată în carieră. Kazaha are acum 3 titluri de Grand Slam în palmares, după cele cucerite la Wimbledon în 2022 și la Australian Open la începutul acestui an, tot după o victorie contra Arynei Sabalenka în ultimul act.

După titlul de la US Open, Elena Rybakina țintește o performanță pe care doar Serena Williams și Maria Sharapova au atins-o în acest secol

Ca atare, la doar 27 de ani, kazaha mai are puține "căsuțe de bifat" în carieră, dar deja și-a fixat următorul mare obiectiv. Într-un interviu acordat pentru CBS Mornings, una dintre cele mai cunoscute emisiuni matinale din Statele Unite, Elena a dezvăluit că marele său vis e să câștige și Roland Garros, pentru a intra în categoria selectă a jucătoarelor cu cel puțin un succes în fiecare dintre cele 4 turnee de Grand Slam.
"Un titlu la Roland Garros ar însemna totul pentru mine, deoarece cred că este o realizare uriașă să câștigi toate cele patru turnee de Grand Slam. Nu știu câți oameni au reușit, dar da, Roland Garros este următorul meu obiectiv și este ceea ce voi încerca să fac cu echipa mea. Vom lucra la toate aspectele în următorii ani pentru a încerca să realizăm acest lucru.", a spus Rybakina.
În toată istoria tenisului, numai 10 jucătoare au câștigat cel puțin o dată fiecare turneu de Grand Slam. În Era Open, singurele care au reușit această performanță sunt Margaret Court, Billie Jean King, Martina Navratilova, Chris Evert, Steffi Graf, Serena Williams și Maria Sharapova, cu mențiunea că primele două au bifat-o în perioada când Australian Open și US Open se jucau pe iarbă, deci nu se pot lăuda cu titluri pe toate suprafețele. Dintre jucătoarele aflate în activitate, doar Iga Swiatek este la un singur titlu distanță de această realizare (îi lipsește din palmares doar Australian Open).
Deși momentan e într-o formă extraordinară, Elenei Rybakina îi va fi foarte greu să câștige Roland Garros până la finalul carierei. Jocul său este ideal pentru hard și iarbă, dar pe zgură a avut mereu probleme, dovadă că nu a trecut niciodată de sferturi la Grand Slam-ul parizian, fază pe care a atins-o de două ori, în 2021 și 2024. Kazaha a cucerit un singur titlu important pe suprafața roșie, la Roma, în 2023. Ea mai are 4 titluri pe cea mai lentă suprafață, unul la București (2019), două la Stuttgart (2024 și 2026) și unul la Strasbourg (2025), dar ultimele 3 au fost obținute în condiții in-door, unde zgura e mult mai rapidă decât la Roland Garros.
Dacă va reuși să completeze Career Slam-ul în 2027, Elena Rybakina ar putea ținti o altă performanță foarte rară, aceea de a cuceri toate trofeele de Grand Slam și titlul olimpic. Numai Steffi Graf și Serena Williams au reușit așa ceva în toată istoria tenisului, germanca fiind singura care a făcut-o în același an (1988).
Alătură-te celor Mai mult de 2 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo