US Open 2020: Prima reacție a Petrei Kvitova după ce a învins-o pe Irina Begu

Petra Kvitova a obținut, luni seară, a cincea victorie a carierei în fața Irinei Begu. Mai agresivă și cu un forehand bine calibrat, sportiva din Cehia a avut câteva probleme doar în primul set, românca luptând excelent pentru a reveni de la 1-3, însă finișul Kvitovei a fost prompt.

Eurosport

Credit imagine: Eurosport

Dubla campioană de la Wimbledon a evoluat din ce în ce mai sigur după câștigarea primului set, reușind practic de la scorul de 3-3 în manșa inaugurală să își adjudece opt dintre următoarele nouă game-uri disputate.
Break-ul luat devreme în setul secund, în game-ul al treilea, i-a asigurat liniștea Petrei Kvitova: cehoaica mai apoi nu a mai privit înapoi, avansând în viteză spre turul secund, acolo unde se va duela fie cu Kateryna Kozlova (Ucraina), fie cu Whitney Osuigwe (SUA).
Irina Begu rămâne fără victorie pe tabloul principal în turneele de Mare Șlem disputate pe hard în acest sezon, după ce și în Australia a fost învinsă în primul tur, tot de o sportivă aflată printre primele zece favorite, Kiki Bertens.
Mi-am adus aminte de anul trecut, știam că trebuie să fiu foarte agresivă ca să păstrez șanse intacte la victorie. Primul set a fost mai echilibrat, apoi meciul s-a rupt în setul secund. În absența publicului trebuie să mă motivez singură, îmi lipsesc fanii, dar este bine că am echipa alături. | Petra Kvitova
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo