Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

US Open 2020, start aniversar: 139 de la prima ediție. Povestea primului campion: Richard Sears

Cezara Paraschiv

Actualizat 31/08/2020 la 18:43 GMT+3

#DORdeSPORT – Pe 31 august, în urmă cu exact 139 de ani, pornea la drum prima ediție a competiției care, peste ani, avea să se transforme în US Open (în 1968).

US Open 2020 începe în același an cu ediția inaugurală U.S. National Championship

Credit imagine: SID

US Open 2020 începe în aceeași zi în care, în 1881, debuta prima ediție a U.S. National Championships. Întrecerea de la Flushing Meadows este continuatoarea competiției care își făcea debutul la Newport Casino, Rhode Island. Richard Sears a fost primul campion, după o finală câștigată cu 6-0, 6-3, 6-2 în fața lui Williams Glynn.

"Arăta ca un profesor universitar"

În prezentarea de pe site-ul International Tennis Hall of Fame, Richard Sears este descris ca un tip "care arăta mai degrabă a profesor universitar decât ca un cel mai bun tenismen al generației sale". Purta o mustață groasă, asortată de fiecare dată la intrarea pe teren cu un sacou cu dungi negre, șapcă și cravată.
Richard Dudley Sears nu împlinise încă 20 de ani când a devenit primul campion al tenisului american. În acel an, competiția de la Rhode Island era destinată exclusiv cluburilor de tenis membre ale forului american, precursor al actualului USTA, iar în istoria cumulată U.S. National Championships plus US Open doar doi sportivi au reușit să câștige titlul fiind mai tineri decât Richard Sears: Oliver Campbell în 1890 și Pete Sampras - care a stabilit recordul absolut în 1990, având doar 19 ani și 28 de zile când a triumfat pe teren propriu, devenind un erou al fanilor tenisului de pretutindeni.
Acest american, Richard Sears, născut la Boston pe 26 octombrie 1861, a fost neînvins la U.S. National Championships, câștigând primele șapte titluri la simplu, deși descoperise tenisul cu doar doi ani înainte de înființarea competiției pe care avea să o domine autoritar. Sears era student la Harvard când își începea domnia la U.S. National Championships și a stabilit un record ce a stat în picioare până în 1922 și până la Bill Tilden, cu cele 18 victorii consecutive obținute pe terenurile cu iarbă, la Naționalele Statelor Unite.

Cum a arătat US Open 1881

În mod evident, în 1881, formatul competițional era total diferit față de ce înseamnă în ziua de astăzi US Open-ul. La acea ediție inaugurală, s-au jucat partide de trei seturi până în faza semifinalelor inclusiv, învingător fiind declarat primul sportiv care câștiga șase game-uri într-un set, fără a se impune diferența de două jocuri. Doar în finală s-a jucat în sistem cel mai bun din cinci seturi.
Începând cu 1884, aplicând o logică familiară pasionaților de port din universul boxului, deținătorul trofeului era calificat automat în finala pentru trofeu, ceilalți jucători luptându-se pentru poziția de "challenger la titlu". De aceea, Richard Sears a adunat "doar" 18 victorii în drum spre cele șapte trofee de la simplu.
Remarcabil este și faptul că în cele șapte finale pentru trofeu, Sears a avut șapte adversari diferiți. Abia la a patra ediție a turneului, un jucător a reușit să îi câștige set în finală lui Richard Sears.
Richard Sears a concurat și la dublu, câștigând titlul de șase ori, între 1882 și 1887 – an în care și-a încheiat cariera. După retragere, el a devenit președinte al USTA, până în 1888, iar până în ziua de astăzi un singur bărbat – Bill Tilden – a adunat mai mult de 13 titluri, cumulat, la competiția supremă a tenisului american.
  • Richard Sears a fost un jucător agresiv, care și-a perfecționat jocul la fileu și lovitura de voleu. În 1955, el a fost introdus în Hall of Fame-ul tenisului, acolo unde a mai ajuns și vara sa, Eleonora Sears, de patru ori campioană a Statelor Unite, la dublu.
Cele mai multe titluri câștigate la US Open, la simplu masculin:
  • 7 titluri: Richard Sears (consecutiv, 1881 - 1887), William Larned (1901 - 1911) și Bill Tilden (1920 - 1929) – în era tenisului amator
  • 5 titluri: Jimmy Connors (1974 - 1983), Pete Sampras (1990 - 2002), Roger Federer – în Era Open
  • 4 titluri: Robert Wrenn (1893 - 1897, era tenisului amator); John McEnroe (1979 - 1984) și Rafael Nadal (2010 - 2019) - în Era Open
Știați că...? În primele cinci finale disputate la U.S. National Championships, Richard Sears a câștigat cel puțin un set cu 6-0. Cea mai recentă finală masculină în care a existat set închis cu 6-0 a fost cea din 2004: Roger Federer l-a învins atunci pe Lleyton Hewitt, scor 6-0, 7-6(3), 6-0, elvețianul obținând astfel primul său trofeu la Flushing Meadows.
picture

Roger Federer - Lleyton Hewitt, finale US Open 2004.

Credit imagine: Imago

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo