"Așa iți dai seama cât de puternice sunt mamele. Naști un copil, poți face orice!", a transmis Serena Williams, miercuri seară, târziu, după ce a învins-o pe Tsvetana Pironkova, analizând parcursul de vis al sportivei din Bulgaria, care a avansat până în sferturi la Flushing Meadows deși nu mai jucase vreun meci oficial de la Wimbledon 2017. Trei mămici au ajuns în faza sferturilor de finală la US Open 2020 - un record absolut pentru turneele de Grand Slam, iar semifinala a doua a tabloului feminin va programa un nou duel direct între mămici: Serena Williams versus Victoria Azarenka.
Organizatorii au programat consecutiv cele două semifinale feminine, în sesiunea de seară de pe Arthur Ashe Stadium - de la ora locală 19.00 (ora 2.00 în România).

US Open 2020, ziua a 11-a: Ce vedem în semifinalele feminine

US Open
"Emma, ce faci cu banii de la US Open?". Răspuns de mare campioană oferit de Răducanu
ACUM 4 ORE
Cel mai așteptat meci al zilei este, cu siguranță, al 23-lea meci direct dintre doi foști lideri mondiali, Serena Williams (38 de ani) și Victoria Azarenka (31 ani). "Vika" are patru victorii obținute pe hard în fața Serenei, însă americanca a câștigat toate cele trei meciuri directe de la US Open - inclusiv finalele din 2012 și 2013 de la Flushing Meadows, dar și toate cele 10 partide directe din turneele de Mare Șlem.
În ultima lună, Azarenka a reușit să obțină prima victorie în fața unei jucătoare din Top 10 după 15 luni, primul titlu WTA după patru ani, iar acum și-a asigurat și revenirea într-o semifinală de Grand Slam după șapte ani. Revederea cu Serena Williams o încântă, mai ales că a adunat multă încredere, după zece victorii legate la New York: "Ce poate fi mai frumos de atât? Sunt foarte încântată și abia aștept meciul. Este o șansă mare să joc împotriva unei mari campioane, împotriva unei jucătoare pe care o respect enorm și care îmi este prietenă."
În cealaltă semifinală, Naomi Osaka pornește ca mare favorită în fața americancei Jennifer Brady. Cele două și-au împărțit victoriile în precedentele două meciuri directe, cu scoruri identice (6-4, 6-4), nipona triumfând în cel mai recent duel, la Charleston, în 2018. Campioana din 2018 va încerca să obțină a 20-a sa victorie la US Open, fiind neînvinsă până acum în careul de ași la Grand Slam-uri. De partea cealaltă, Brady va căuta să își îmbunătățească și mai mult sezonul de record, care i-a adus prima victorie a carierei în fața unei sportive din Top 10, primul titlu WTA, dar și primul parcurs dincolo de optimi într-un turneu de Mare Șlem.

US Open 2020, ziua a 11-a: programul complet

Arthur Ashe Stadium
  • ora 22.00: Mate Pavic / Bruno Soares versus Wesley Koolhof / Nikola Mektic (#8) - finala de dublu masculin
  • ora 02.00: Jennifer Brday (#28) - Naomi Osaka (#4) - prima semifinală feminină, urmată de
  • Serena Williams (#3) - Victoria Azarenka - a doua semifinală feminină
Semifinalele masculine, Pablo Carreno Busta versus Alexander Zverev și Dominic Thiem versus Daniil Medvedev, se vor juca vineri noapte, în ziua a 12-a de la US Open.
Tenis
"E nedrept ca el să fie mereu tipul cel rău!" Becker, despre modul în care Djokovic este tratat
ACUM 6 ORE
Tenis
Emma Răducanu, peste Naomi Osaka? Estimările experților privind ascensiunea campioanei de la US Open
ACUM 9 ORE