Simona Halep a făcut un turneu mare până acum la US Open. Mai ales în meciul cu Elena Rybakina, din turul 3, sportiva noastră a demonstrat că a depășit problemele fizice care au ținut-o departe de teren în ultimele luni.
În optimi, Simona o va înfrunta pe Elina Svitolina, jucătoare cu care a avut mereu confruntări pe muchie de cuțit și care se află într-o formă de zile mari, obținând bronzul olimpic și câștigând turneul de la Chicago înainte de competiția de la Flushing Meadows.
Tenis
Lovitura anului: Emma Răducanu este sfătuită să-l ia ca antrenor pe Darren Cahill
IERI LA 06:40
Într-un meci care se anunță atât de echilibrat, factorul fizic va conta cu siguranță. În analiza pe care a făcut-o acestui meci, expertul Eurosport Mats Wilander a declarat că Simona ar putea avea un mare avantaj dacă va fi la capacitate maximă din punct de vedere fizic. Deși românca a declarat după meciul cu Rybakina că nu este la 100% din potențial, faptul că a rezistat 3 seturi împotriva unei jucătoare atât de puternice îl face pe suedez să creadă că Halep este o jucătoare mai bună decât Svitolina în acest moment.
"Dacă Simona și-a revenit la nivelul pe care îl știm, atunci este o jucătoare mai bună ca Svitolina. Va fi un meci fizic și vom afla cu adevărat cât de sănătoasă este Halep și cât de puternică poate fi. Ea continuă să spună că nu și-a revenit 100%, însă joacă bine. Vom afla în acest meci cât de aproape este de acel 100%", a spus Wilander pentru Eurosport.

Simona Halep - Elina Svitolina, primul meci al zilei pe Arthur Ashe

Partida dintre Simona Halep și Elina Svitolina va fi prima a zilei pe arena Arthur Ashe și va începe la ora 19:00 (ora României). Confruntarea va putea fi urmărită în direct și în exclusivitate pe Eurosport și Eurosport Player.
Simona Halep și Elina Svitolina s-au întâlnit până în prezent de zece ori, împărțindu-și în mod egal victoriile. Ultima confruntare a lor a avut loc în 2019, la Turneul Campioanelor. Atunci s-a impus ucraineanca în două seturi. De șase ori s-au întâlnit cele două pe hard, scorul pe această suprafață fiind tot egal, 3-3.
Istoricul confruntărilor directe dintre Simona Halep și Elina Svitolina
  • 2013, Sofia: 6-1, 6-1 pentru Halep;
  • 2014, Fed Cup: 6-3, 7-5 pentru Halep;
  • 2017, Roma: 4-6, 7-5, 6-1 pentru Svitolina;
  • 2017, Roland Garros: 3-6, 7-6 (6), 6-0 pentru Halep;
  • 2017, Openul Canadei: 6-1, 6-1 pentru Svitolina;
  • 2017, Turneul Campioanelor: 6-3, 6-4 pentru Svitolina;
  • 2018, Roma: 6-0, 6-4 pentru Svitolina;
  • 2019, Doha: 6-3, 3-6, 6-4 pentru Halep;
  • 2018, Wimbledon: 6-1, 6-3 pentru Halep;
  • 2019, Turneul Campioanelor: 7-5, 6-3 pentru Svitolina.
Orice lovitură de la US Open de pe Eurosport vă este oferită de Unibet.
Tenis
Topul câștigurilor din tenis în 2021, eclipsat de Emma Răducanu! Ce loc surpriză ocupă Simona Halep
23/09/2021 LA 13:20
Tenis
Mesaj emoționant al lui Darren Cahill după despărțirea de Simona Halep! Ce a postat antrenorul
22/09/2021 LA 20:40