Bianca Andreescu revine la US Open în tentativa de a-și redescoperi forma sportivă care a condus-o spre titlu în 2019. La 19 ani, sportiva din Canada de origine română a ajuns în vârf la Flushing Meadows și chiar în tenisul mondial, dar apoi s-a confruntat cu o serie întreagă de probleme fizice și a stat departe de nivelul de elită.
După un sezon alb în 2020, ea încearcă să-și recapete treptat cel mai bun nivel. Cu un nou antrenor alături și o nouă abordare: răbdare.
Titlul a fost obținut pe 7 septembrie 2019, după o finală în care a dominat-o pe Serena Williams în finala US Open. La sfârșitul respectivei întâlniri, Bianca a intrat în clubul select al jucătoarelor care au câștigat turnee de Grand Slam. În respectivul sezon ea câștigase 33 din cele 34 de jocuri disputate, iar prin acea ascensiune a captat atenția întregii lumi.
US Open
Emma Răducanu a donat echipamentul în care a cucerit titlul US Open! Unde va fi expusă ținuta
28/09/2021 LA 11:30
La 2 ani după acel succes gigantic, cariera sportivei se reduce acum la un mare semn de întrebare, mai poate sau nu să atingă nivelul din 2019. Trădată de trupul său, accidentările s-au înmulțit pentru Andreescu, până la dispariția completă din circuit timp de 15 luni. Abia în februarie 2021, la Australian Open, a revenit pe un teren la cel mai înalt nivel.
https://i.eurosport.com/2021/08/09/3199104.jpg
Genunchiul, piciorul, abdomenul, încheietura mâinii, degetul de la picior, cam fiecare parte a corpului a avut de suferit. Cu toate acestea, potențialul există, atunci când poate fi exprimat. În martie, la Miami, Bianca a ajuns până în finală, după victorii cu Anisimova, Muguruza și Sakkari. Însă, în trei turnee de Grand Slam din acest sezon, ea a câștigat un singur joc, împotriva unei reprezentante a României, Mihaela Buzărnescu, la Australian Open.
Revenită la US Open, Bianca a fost deja copleșită de emoții și amintiri. "Amintirile din 2019 s-au întors imediat ce am ajuns aici. Am avut pielea de găină zilele trecute, doar intrând pe Armstrong. Mă simt bine să am acele vibrații pozitive. Mă simt aptă, sunt sănătoasă, așa că totul e bine", a mărturisit numărul 7 WTA

Bianca Andreescu are un nou antrenor

Pentru a încerca să revină în direcția corectă, Bianca Andreescu nu se bazează doar pe amintirile sale. În această vară, ea a luat o decizie importantă, să se despartă de antrenorul său de lungă durată, Sylvain Bruneau. Decizia a fost luată de comun acord, în special din motive personale. Bruneau are copii mici. "Deși acest lucru încheie un capitol important din viața și cariera mea, sunt încântat că acum voi putea petrece mai mult timp cu familia mea", a spus tehnicianul din Quebec.
"Unul dintre motivele despărțirii noastre este că am vrut pe cineva cu normă întreagă și Sylvain nu a mai putut face asta pentru că are copii mici", a confirmat Andreescu. Prin urmare, Bianca a apelat la un antrenor foarte experimentat, Sven Groeneveld, care a lucrat cu Mary Pierce și Maria Șarapova, printre altele. "Am vorbit cu mai mulți antrenori, dar l-am vrut pe Sven. El îmi aduce lucruri diferite, acordă multă atenție detaliilor și deja le simt pe teren", a mai spus Bianca.

US OPEN | Interviul Bianca Andreescu, la 2 ani după marele succes de la New York

Conform Eurosport Franța, Bianca Andreescu a evidențiat că a "învățat ce înseamnă răbdarea" în ultimii doi ani. Noul ei început are încă unele piedici, dar, în timp, pare convinsă că poate deveni din nou ea însăși: "Încrederea va reveni. Încerc să rămân calmă și răbdătoare chiar și atunci când lucrurile nu merg bine. Trebuie să joc meciuri, să continui să mă antrenez din greu, să mă pregătesc bine, fizic și mental. Sunt atentă și la nutriție. Dacă fac toate acestea, știu că mă voi întoarce la locul în care am fost", a mai adăugat jucătoarea.
Bianca Andreescu și-a înghețat clasamentul, motiv pentru care a făcut posibil să se mențină pe locul 7. În primul tur la US Open, ea o va înfrunta pe Viktorija Golubic în prima rundă. Și se gândește pentru moment doar la această confruntare: "Trebuie să merg pas cu pas”. Cât de departe poate ajunge însă Binaca, vom vedea zilele următoare pe Eurosport.
Programul româncelor în prima zi la US Open este aici.
US Open se desfășoară în perioada 30 august - 12 septembrie, în direct pe Eurosport. Toate partidele vor fi disponibile pe Eurosport Player.
US Open
Ilie Năstase, expeditiv față de Emma Răducanu: "Doar cu numele ne putem mândri cu ea!"
20/09/2021 LA 15:24
US Open
Interviu cu "mamaia" Emmei Răducanu, în presa din Anglia! "După Wimbledon i-am spus să renunțe!"
18/09/2021 LA 15:14