Eurosport
US Open 2023 | Sorana Cîrstea – Elena Rybakina, meci de gală la Flushing Meadows, în turul 3
De
Publicat 31/08/2023 la 00:21 GMT+3
Sorana Cîrstea s-a calificat în turul al treilea la US Open după ce a trecut de Kalinskaya, iar acolo va avea parte de o confruntare de gală, cu a patra jucătoare a lumii, Elena Rybakina.
Sorana Cîrstea
Credit imagine: Getty Images
Sorana Cîrstea s-a calificat în turul al treilea la US Open, ultimul de Grand Slam al anului, după ce a învins-o pe rusoaica Anna Kalinskaya cu scorul 6-3, 6-4, miercuri, la New York. Cîrstea (33 ani, 30 WTA), cap de serie numărul 30, s-a impus în 65 de minute şi şi-a egalat cea mai bună performanţă a sa la Flushing Meadows.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2023/08/25/3770033.jpg)
Betano, US Open 2023
Credit imagine: Eurosport
Toată emoția de la US Open de pe Eurosport se joacă cu BETANO.
Sorana Cîrstea nu a trecut niciodată de turul al treilea la US Open, fază pe care a atins-o în 2009, 2019 şi 2020. Anul trecut, românca a pierdut în turul secund. La ediția din 2023, Sorana va avea șansa să o întâlnească pe a patra jucătoare a lumii, Elena Rybakina, care a beneficiat de retragerea Ajlei Tomljanovic în turul secund.
CITEȘTE ȘI:
US Open 2023 | Sorana Cîrstea – Elena Rybakina, meci de gală la Flushing Meadows
Sorana Cîrstea şi-a asigurat un cec de 191.000 de dolari şi 130 de puncte WTA, iar următoarea sa adversară va fi kazaha Elena Rybakina, campioană la Wimbledon în 2022. Sorana și Elena Rybakina s-au întâlnit de două ori până în prezent în circuitul feminin de tenis, kazaha având 2-0. Ambele întâlniri au avut loc în 2020.
În primul meci direct, la Doha, Sorana a reușit să câștige primul set cu Rybakina, însă kazaha a revenit și s-a impus cu 3-6, 6-3, 6-1. Apoi, la Roland Garros, Rybakina s-a impus clar în turul inaugural, cu scorul de 6-0, 6-3, la capătul unui meci care a durat o oră și 6 minute de joc. La ediția din acest an a US Open, Rybakina a trecut de Kostyuk în primul tur, iar în turul 2 a beneficiat de retragerea Ajlei Tomljanovic. De cealaltă parte, Sorana Cîrstea le-a învins pe Day și Kalinskaya fără a ceda set.
US Open 2023, ultimul turneu de Grand Slam al anului, se vede în direct și în exclusivitate pe Eurosport și pe aplicația Eurosport în perioada 28 august - 10 septembrie.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo