Alcaraz, mesaj superb pentru Sinner, după victoria de la US Open! Ce a spus Jannik de marele rival

Jannik Sinner a câștigat al doilea titlu de Grand Slam al carierei, după ce l-a învins categoric pe Taylor Fritz în marea finală de la US Open. Printre primii care l-au felicitat pe italian a fost chiar marele său rival, Carlos Alcaraz. Cei doi și-au împărțit titlurile la turneele majore în acest an, iar liderul mondial a spus la conferința de presă că e bine pentru el că există această rivalitate

Rezumatul finalei de la US Open, dintre Jannik Sinner și Taylor Fritz. Cele mai tari puncte

Sursa video: Eurosport

Jannik Sinner a depășit toate neplăcerile create de cazul de dopaj în care a fost implicat și a câștigat titlul la US Open, al doilea de Grand Slam din carieră, după cel de la Australian Open de la începutul sezonului. În finală, italianul s-a impus fără mari emoții în fața lui Taylor Fritz, scor 6-3, 6-4, 7-5.
Betano US Open

Betano US Open

Credit imagine: Eurosport

Toată emoția de la US Open de pe Eurosport se joacă cu BETANO.
Între cele două succese ale lui Sinner la marile turnee din acest an, Carlos Alcaraz s-a umplut de glorie, prin triumfurile de la Roland Garros și Wimbledon. E pentru prima dată după 5 ani când doi jucători își împart titlurile de Grand Slam în același sezon. În 2019, Rafa Nadal și Novak Djokovic erau în această situație.
Printre primii care l-au felicitat pe Sinner pentru triumful de la Flushing Meadows a fost chiar Carlos Alcaraz, marele său rival.
"Felicitări, Jannik Sinner! Meriți asta! Bucură-te de acest moment", a fost mesajul lui Alcaraz pe contul personal de Twitter, în care a redistrubuit fotografia contului oficial de la US Open, cu Sinner campion.

Sinner se simte privilegiat că este într-o rivalitate acerbă cu Alcaraz

La conferința de presă de după meci, Sinner a vorbit, printre altele, despre faptul că doar el și Alcaraz s-au impus în turneele de Grand Slam în acest an și a subliniat că această rivalitate e foarte benefică. Liderul mondial e convins că există o mare marjă de progres în ceea ce-l privește și că numai având rivali precum Alcaraz poate să crească în continiuare.
"E plăcut să vezi că tenisul are niște campioni noi, rivalități noi. Cei din noua generație ne împingem unii pe alții, încercând să ne îmbunătățim. Apoi, evident, există o mulțime de jucători pe care trebuie să-i batem mai întâi pentru a juca împotriva celor mai buni jucători din lume. Au fost câteva surprize în ultima vreme. Încerc să rămân concentrat pe propriul meu drum, aș spune că presiunea este ceva plăcut. Dacă nu ai presiune, înseamnă că lipsește ceva. Nu contează în ce turneu joci, presiunea va fi mereu acolo. Așa că mă bucur de asta. Sunt privilegiat să fiu în această poziție. Munca nu se termina niciodată. Întotdeauna există jucători care te vor împinge la limită.", a spus Sinner.
Prin succesul de la US Open, Jannik Sinner a atins câteva borne incredibile în tenisul mondial și și-a consolidat poziția de lider mondial, pe care are toate șansele să și-o păstreze la finalul anului. Pentru italian urmează o scurtă vacanță, iar revenirea sa pe teren se va face probabil la unele dintre turneele din Asia din următoarea perioadă.


Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo