Aryna Sabalenka, jucătoarea zilei la US Open! Bielorusa a câștigat un meci istoric la Flushing Meadows
Actualizat 31/08/2024 la 11:16 GMT+3
Aryna Sabalenka s-a calificat în optimile de finală de la US Open, după ce a învins-o în 3 seturi pe Ekaterina Alexandrova, scor 2-6, 6-1, 6-2. Partida a fost una istorică pentru Grand Slam-ul de la Flushing Meadows, deoarece a început la ora 00:08. Niciodată nu s-a mai întâmplat ca o partidă să înceapă atât de târziu la New York.
Aryna Sabalenka
Credit imagine: Getty Images
Aryna Sabalenka a demonstrat încă o dată că este una dintre cele mai în formă jucătoare din circuit și pe bună dreptate e considerată de mulți specialiști marea favorită la câștigarea titlului la US Open. După ce s-a distrat cu Priscila Hon și Lucia Bronzetti în primele două runde, bielorusa a început greoi partida cu Ekaterina Alexandrova din turul 3, dar apoi și-a ridicat nivelul și s-a calificat fără emoții în optimi.

Betano US Open
Credit imagine: Eurosport
Toată emoția de la US Open de pe Eurosport se joacă cu BETANO.
Campioană la Cincinnati săptămâna trecută, Sabalenka a început greoi partida și a cedat primul set cu 2-6. Setul secund a început cu două game-uri făcute de jucătoarea aflată la serviciu, dar apoi bielorusa a reușit o serie fantastică, reușind să câștige 10 game-uri la rând.
Alexandrova a avut o răbufnire de orgoliu pe final, dar era prea târziu pentru o revenire. A doua jucătoare a lumii s-a impus cu 2-6, 6-1, 6-2, la capătul a o oră și 42 de minute de joc și va juca pentru a 5-a oară în carieră în săptămâna a 2-a la Flushing Meadows.
Aryna Sabalenka, în optimi la US Open, după un meci care a început după miezul nopții la New York
Meciul dintre Aryna Sabalenka și Ekaterina Alexandrova a fost unul istoric pentru Grand Slam-ul american. Partida s-a jucat pe arena Arthur Ashe, acolo unde înainte au avut loc 3 dueluri foarte lungi. Gauff a avut nevoie de 3 seturi pentru a o învinge pe Svitolina, Tiafoe a trecut de Shelton într-un meci de 5 seturi, de peste 4 ore, iar Djokovic a fost învins de Alexei Popyrin după mai bine de 3 ore.
Ca atare, confruntarea dintre Sabalenka și Alexandrova a început la ora 00:08 și s-a terminat aproape de ora 2:00 dimineața. Niciodată în istoria Openului American nu s-a întâmplat ca un meci să înceapă atât de târziu.
Deși va ajunge la hotel abia în zorii zilei, Sabalenka are suficient timp să se odihnească și să se pregătească de meciul următor. În optimi, bielorusa va juca împotriva lui Elise Mertens, care a învins-o dramatic pe Madison Keys, scor 6-7, 7-5, 6-4, după aproape 3 ore de joc.
Cele două jucătoare se cunosc foarte bine, ele formând un dublu de succes în urmă cu câțiva ani. De altfel, au câștigat împreună două titluri de Grand Slam, la US Open 2019 și Australian Open 2021. La simplus s-au întâlnit de 9 ori, iar Sabalenka s-a impus în 7. Ultima victorie a belgiencei datează din 2018.
US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului, se vede în direct pe Eurosport și în aplicația Max în perioada 26 august - 8 septembrie 2024.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo