Djokovic a numit marele favorit la câștigarea US Open, după ce a fost eliminat: "Va fi interesant"

Novak Djokovic s-a oprit în turul 3 la US Open, după ce a fost învins în 4 seturi de Alexei Popyrin, scor 4-6, 4-6, 6-2, 4-6. La conferința de presă de după meci, Nole a fost întrebat dacă australianul are nivelul pentru a cuceri trofeul. Sârbul a spus că îi e greu să răspundă, dar a dat de înțeles că Jannik Sinner este marele favorit acum, deși a numit și câțiva jucători care pot produce surpriza

Rezumatul partidei Djokovic - Popyrin de la US Open! Australianul, performanța carierei

Sursa video: Eurosport

Novak Djokovic a fost eliminat de Alexei Popyrin în turul 3 de la US Open, la capătul unui meci în care a jucat foarte slab, lucru pe care l-a recunoscut la conferința de presă. Sârbul a avut o răbufnire de orgoliu în setul 3, dar în general a fost de nerecunoscut și a cedat în final în 4 seturi, scor 4-6, 4-6, 6-2, 4-6, după 3 ore și 20 de minute de joc.
Casa Pariurilor US Open
Casa Pariurilor US OpenCredit imagine: Eurosport
Acest articol vă este oferit de Casa Pariurilor.
Eșecul lui Djokovic a fost a 2-a mare surpriză de la această ediție, după ce Carlos Alcaraz a fost învins și el cu o zi în urmă, de olandezul Botic van de Zandschulp. Abia pentru a 3-a oară în istorie doi din primii 3 capi de serie au părăsit US Open înainte de faza optimilor. Prima dată se întâmpla în 1973, când Ilie Năstase și Arthur Ashe erau eliminați în prima săptămână, iar a doua oară în 2000, când Gustavo Kuerten și Andre Agassi erau în aceeași situație.

Djokovic crede că Sinner are prima șansă la câștigarea US Open

Ca atare, tabloul masculin este acum foarte deschis și sunt șanse mari să se ajungă la o finală între doi jucători care n-au mai fost în această postură la Flushing Meadows. Singurul scenariu în care pentru trofeu se vor bate oameni care au mai ajuns în ultimul act ar fi ca Daniil Medvedev și Alexander Zverev să-și dispute titlul.
După meciul cu Popyrin, Djokovic a fost întrebat dacă australianul are capacitatea de a spera chiar la câștigarea turneului. Sârbul nu a dat un răspuns clar, dar a subliniat că Jannik Sinner este acum marele favorit, deși nu exclude nici o mare surpriză.
"Nu prea știu cum să răspund la această întrebare. El tocmai a învins aici campionul en-titre, așa că merită toate laudele și respectul pentru asta. Dacă servește bine și joacă bine, poate învinge pe oricine. Alcaraz este eliminat, și eu la fel, au fost surprize mari. Se deschide ușa pentru Sinner, dar pe această parte de tablou ai și nume precum Tiafoe, un alt favorit local ca Fritz și alți băieți care joacă bine, precum Rublev sau Dimitrov... oricine poate câștiga. Va fi interesant de văzut cine câștigă titlul", a spus Djokovic.

Djokovic a recunoscut că nu merita să câștige în fața lui Popyrin la US Open

În ceea ce privește meciul pierdut azi dimineață, Djokovic a fost cât se poate de realist și a recunoscut că nu avea cum să spere la victorie în condițiile în care a jucat extrem de slab.
"Trebuie să-l felicit pe Alexei și echipa sa. A jucat mult mai bine și a meritat să câștige astăzi. Pentru mine, sincer, pentru felul în care m-am simțit și am jucat de la începutul turneului, turul al treilea este un succes. A fost unul dintre cele mai proaste niveluri de tenis pe care le-am arătat vreodată, iar nivelul la serviciu a fost de departe cel mai rău. Nu poți câștiga dacă joci pe o suprafață rapidă ca aceasta fără serviciu, fără a câștiga puncte ușoare, dacă ai un procentaj foarte scăzut la primul serviciu, faci atât de multe duble greșeli. Mai ales împotriva unor băieți care sunt într-o formă grozavă precum Alexei, care servește la un nivel uriaș, care te încurcă mult în game-urile tale de serviciu. Da, a fost un meci oribil din partea mea.", a spus Djokovic, vizibil dezamăgit.
Odată cu acest eșec, e clar că Novak Djokovic va termina anul 2024 fără niciun titlu de Grand Slam câștigat, ceea ce nu i s-a mai întâmplat din 2017. În plus, înfrângerea sa marchează o premieră în circuitul ATP, după o pauză de 22 de ani. Din 2002 nu s-a mai întâmplat ca niciun jucător din "Big Three" să nu triumfe măcar într-unul dintre cele 4 turnee majore.
Nole avea de apărat 2000 de puncte după succesul de anul trecut, iar eliminarea sa atât de rapidă va face să coboare cel puțin până pe locul 4 în clasamentul ATP. Începând cu 9 septembrie, Djokovic va fi pentru prima dată în afara podiumului ATP după aproape doi ani.
US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului, se vede în direct pe Eurosport și în aplicația Max în perioada 26 august - 8 septembrie 2024.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo