Grigor Dimitrov, jucătorul zilei la US Open! De 10 ani n-a mai reușit bulgarul așa ceva în circuitul ATP

Grigor Dimitrov, aflat pe locul 9 ATP, e jucătorul zilei la US Open, după victoria uriașă obținută în fața capului de serie numărul 6, Andrey Rublev.

Grigor Dimitrov, US Open 2024

Credit imagine: Getty Images

Grigor Dimitrov, fost ocupant al locului 3 ATP, s-a calificat duminică seară în sferturile de finală de la US Open după ce l-a învins pe favoritul numărul 6, Andrey Rublev, care nu a trecut niciodată în carieră de sferturi la vreun turneu de Grand Slam. Bulgarul s-a impus cu scorul de 6-3, 7-6 (3), 1-6, 3-6, 6-3, după trei ore și 40 de minute de joc.
US Open 2024 - Banner Betano
US Open 2024 - Banner BetanoCredit imagine: Eurosport
Toată emoția de la US Open de pe Eurosport se joacă cu BETANO.
Aceasta a fost a zecea întâlnire directă dintre Rublev și Dimitrov, iar scorul este acum 5-5. Bulgarul s-a bucurat de susținerea Serenei Williams, care a urmărit întreg duelul din tribune. La final, americanca a sărbătorit succesul bunului ei prieten.
CITEȘTE ȘI:

Dimitrov, jucătorul zilei la us open. bulgarul, reușită fantastică după un deceniu

Grigor Dimitrov a ajuns în sferturile de finală la două turnee de Grand Slam (Roland Garros și US Open) pentru a doua oară în carieră după 2014 (Australian Open și Wimbledon). Cel mai departe la Flushing Meadows, bulgarul a ajuns în 2019, atunci când a disputat semifinala. Până în acest punct al carierei, Dimitrov nu a jucat încă vreo finală de turneu major.
La 33 de ani, Grigor Dimitrov e cel mai vârstnic jucător rămas în competiție, după eliminarea lui Novak Djokovic în turul al treilea. Bulgarul se va duela pentru un loc în semifinale cu învingătorul dintre Frances Tiafoe și Alexei Popyrin, însă cu oricine ar juca, Grigor va porni din postura de favorit, având o șansă uriașă să avansese în turneu.
US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului, se vede în direct pe Eurosport și în aplicația Max în perioada 26 august - 8 septembrie 2024.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo