Jucătorul zilei la US Open! Djokovic, victorie clară în primul meci după ce a cucerit aurul olimpic
Novak Djokovic s-a calificat în această dimineață în turul 2 la US Open, după ce a obținut o victorie clară, în minimum de seturi, în fața lui Radu Albot, în primul meci pe hard din acest sezon. Aceasta a fost prima partidă jucată de sârb după finala olimpică de la Paris 2024, unde a cucerit aurul.
Novak Djokovic
Credit imagine: Getty Images
Novak Djokovic este jucătorul zilei la US Open. Sârbul s-a calificat în această dimineață în turul 2 al ultimului turneu de Grand Slam al anului, după ce l-a învins în 3 seturi pe Radu Albot, scor 6-2, 6-2, 6-4, după două ore și 8 minute de joc.

Betano US Open
Credit imagine: Eurosport
Toată emoția de la US Open de pe Eurosport se joacă cu BETANO.
Duelul a început într-o manieră echilibrată, Albot și Djokovic împărțindu-și primele game-uri ale partidei. Sârbul s-a distanțat, însă, pe tabelă după ce a reușit 5 game-uri consecutive de la scorul de 2-2, adjudecându-și primul set în doar 33 de minute.
Albot a câștigat, la fel ca în startul partidei, și primul game al setului secund, dar apoi Djokovic a preluat conducerea pe tabelă, reușind două game-uri consecutive. Moldoveanul a făcut primul break al meciului, reușind să egaleze, dar Nole nu i-a mai dat apoi nicio șansă, reușind o nouă serie de 4 game-uri câștigate la rând.
Cel de-al treilea set a fost cel mai echilibrat dintre toate, cei doi sportivi împărțindu-și game-urile până la scorul de 3-3. Djokovic a reușit apoi să facă singurul break al setului și, legând 3 game-uri consecutive, s-a distanțat la 5-3.
Deși Albot a mai câștigat un game, sârbul a închis imediat jocul și s-a califiact în turul 2 la US Open, acolo unde îl va înfrunta pe compatriotul său, Laslo Djere, care l-a învins în această noapte, în 5 seturi, pe Jan-Lennard Struff, scor 6-7 (7), 6-1, 6-7 (7), 6-4, 6-2.
Djokovic, jucătorul zilei la US Open
În urma victoriei cu Albot, Novak Djokovic a ajuns la 89 de rezultate pozitive și l-a egalat pe Roger Federer în topul jucătorilor cu cele mai multe victorii pe tabloul principal la Flushing Meadows, în era Open. Cei doi sunt întrecuți în această ierarhie doar de Jimmy Connors, cu 98 de victorii.
De asemenea, prin acest succes, Djokovic a devenit jucătorul cu cele mai multe victorii pe stadionul Arthur Ashe, aceasta fiind cea de-a 78-a reușită în carieră.
US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului, se vede în direct pe Eurosport și în aplicația Max în perioada 26 august - 8 septembrie 2024.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2251.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/6944.png)
2
2
4
6
6
6
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)